3 decembrie 2024
econtext.ro
ACTUAL Recomandate TURISM

Afacere în turism la doar 29 de ani! Alexandra Bogatu a vorbit despre aventura în anteprenoriat!

Wall-Street.ro continuă seria de articole dedicate sexului frumos și curajos, care îi inspiră pe cei din jurul lor să muncească, să-și dorească mai mult, iar antreprenoarea despre care vom vorbi azi este un exemplu nu doar pentru doamnele și domnișoarele care vor să intre în antreprenoriat, dar și pentru tinerii care la 20 și ceva de ani, încă nu au curajul să facă pasul cel mare, scrie wall-street.ro.

În luna martie, la wall-street.ro sărbătorim lidershipul feminim și ne-am propus să vă aducem în fiecare zi a acestei luni exemple de femei puternice, modele de determinare și curaj pentru toți cei din jurul lor, inclusiv bărbați; femei care ies în evidență prin succesul și prin implicarea lor, și care pot inspira și alte reprezentante ale sexului frumos nu doar să viseze, ci să și acționeze către a-și îndeplini visurile.

Alexandra Bogatu are doar 29 de ani, este născută în Constanța, dar dorința de a face lucruri a purtat-o prin mai multe colțuri ale lumii. Are deja un business care a generat în 2022 o cifră de afaceri de 400.000 de euro, dar în care investește milioane de euro pentru a-și extinde și mai mult afacerea pe care o descrie, pe ici, pe colo, ca pe un soi de Airbnb românesc.

A văzut că lumea nu caută neapărat să stea la hoteluri, că vrea să experimenteze și alt tip de cazare când merg în alte țări, inclusiv străinii care vin în România, așa că totul a început cu un apartament închiriat în București.

Recunoaște că, în comparație cu alți antreprenori tineri, s-a născut într-o familie care i-a insuflat un puternic simț antreprenorial, dar ceea ce este mai important este că a ales să se folosească de toate avantajele pe care le avea la îndemână pentru a-și dezvolta propria afacere.

„Am fost foarte norocoasă. Atât familia apropiată, adică părinții mei, dar și bunicii și unchi mei au avut sau au business-ul lor. Așa că am crescut în mediul acesta antreprenorial. Știam de mică lucruri care țineau de o afacere, ce înseamnă un contabil, o balanță, profit, și așa mai departe”, își începe povestea Alexandra.

Și tocmai pentru că provine dintr-o familie cu posibilități, ne-am putea gândi că s-ar fi putut mulțumi cu ceea ce-i ofereau părinții. Sunt atâtea „beizadele” în România, încântate să nu-și bată capul cu nimic. Care sunt doar interesate să se plimbe prin țări exotice, să populeze cluburile de fițe din București, de la munte sau de pe litoral, fără nicio grijă. Că de, au părinții suficienți bani și pentru ei.

Dar nu este și cazul Alexandrei, cea care a ales să-și urmeze părinții în lumea antreprenorială. Tatăl are o firmă de transport, mama are un business în zona de tratament balnear. Ar fi putut alege să primească un post de conducere printr-un departament creat de mama sau de tata în una dintre firmele lor și să lucreze pentru ei. Încă o dată, Alexandra a ales drumul ei.

Recunoaște că a contat ajutorul părinților ei și că au susținut-o în a-și demara propriul business, pe propria idee. Și-a făcut curajul după ce a petrecut mai mulți ani în Marea Britanie, unde începuse deja să lucreze pentru una dintre cele mai mari companii din lume, și le-a explicat părinților ei ce avea de gând să facă.

„Eu am terminat liceul la Edinburgh (Scoția), apoi am ajuns la facultate în Londra (UCL – University College London, clasată a 7-a în QS World University Rankings). Imediat după facultate, am început să lucrez pentru cei de la DHL. Deci, oarecum începusem să intru pe zona asta de logistică și transporturi.

Făceam consultanță pe tot felul de proiecte și mergeam prin tot felul de zone portuare. Eram cu băgăjelul după mine și mă plimbam dintr-o cameră de hotel în alta și mi se părea destul de trist modul acesta, fără să simt că am rădăcini undeva. Și așa mi-a venit ideea de concepte «Rezident», business-ul meu de acum”, ne-a povestit Alexandra.

Așa au cumpărat un prim apartament în București, pentru a testa ideea, undeva în 2016 – 2017, cu scopul de a-l închiria în regim hotelier. De a răspunde dorinței celor care aleg un alt stil de a călători în alte țări.

Încă nu erau prea multe apartamente de închiriat în regim Airbnb în București și nu prea existau cunoștințe de cum putea funcționa așa ceva în România, dar Alexandra ne spune că a aflat cu surprindere că la capitolul legislație pe zona de închirieri locuințe în regim hotelier țara noastră stătea chiar bine.

Primul apartament dat spre închiriere a fost pe strada Mihai Eminescu, deci într-o zonă destul de centrală a Capitalei, și a mers foarte bine. Alexandra s-a întors în România și și-a propus să „revoluționeze” modul în care oamenii călătoresc, atât ca simpli turiști, dar și ca profesioniști, în interes de muncă.

„Mi-am dorit mult să le ofer oamenilor ceea ce-mi lipsea mie în călătoriile mele în interes profesional, sentimentul de acasă. De aceea amenajăm apartamentele noastre într-un mod cât mai primitor, să fie cât mai diferite, cu diverse aranjamente, tocmai pentru a veni în întâmpinarea celor care nu vor să vadă tiparele pe care e oferă hotelurile clasice”, ne-a mai spus ea.

Nu le oferă clienților doar un spațiu în care să doarmă. Le oferă și multe dintre serviciile pe care un hotel le poate oferi, cum sunt serviciile de curățenie în camere, de curățarea a hainelor, un mic dejun, transportul de la aeroport până la apartamente și înapoi, dar, în același timp, oaspeții au posibilitatea de a folosi toate facilitățile pe care le găsesc în apartamente după bunul plac. Nu-i împiedică nimeni să se folosească de bucătăriile utilate pe care le găsesc în apartamentele administrate de Rezident.

Își împletește business-ul și cu propriile pasiuni

Pe lângă faptul că știe că muncește pentru a-și asigura un viitor prosper, Alexandra recunoaște că acest tip de business îi oferă și posibilitatea de a-și pune în practică și pasiunea pentru design interior, pentru decorațiuni. Îi plac antichitățile și cumpără tot felul de obiecte pe care le găsește pentru a le aduce în apartamentele Rezident cu scopul de a le da un farmec aparte.

Unele dintre apartamentele pe care le administrează în inima Capitalei, pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, foarte aproape de Kilometrul Zero, sunt amenajate în stil tradițional, cu decorațiuni care te duc mai mult în zona de agro-turism. Este surprinzător să găsești motive maramureșene într-o clădire din inima Bucureștiului, dar asta este ceea ce-și propune Alexandra prin Rezident, să ofere o experiență surprinzătoare.

În plus, îi place turismul nu doar ca antreprenor, dar și din postura de consumator de turism, călătorind deja, la nici 30 de ani, în 40 de țări. În patru dintre ele a și locuit pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp.

De la un apartament, la investiții de milioane de euro pentru a se extinde în toată țara
Deși a început cu un apartament în București, Rezident a ajuns la 37 de apartamente, în Capitală, Predeal și Eforie. A strâns peste 14.400 de nopți închiriate pentru cei peste 5.600 de clienți pe care i-a avut. Dintre aceștia, 136 au devenit clienți recurenți, care, atunci când revin în România, aleg varianta de a se caza în apartamentele Rezident.

În 2023 urmează să deschidă „Rezident Marina Tomis”, prima clădire deținută în totalitate de companie, în Constanța, un proiect în care investițiile se ridică la 3 milioane de euro. O investiție consistentă în condițiile în care, în 2022, cifra de afaceri a companiei era undeva la 400.000 de euro, dar este genul de investiție care va fi recuperată în timp.

Tot în 2023, vrea să lanseze Euforia Retreat & SPA, un hotel boutique de patru stele, pe plaja dintre Eforie Nord și Eforie Sud.

Astfel, în vară ar urma să ajungă la peste 70 de unități dacă „totul merge conform planului”.

Iar planurile sunt mari pentru tânăra noastră interlocutoare și pentru părinții care stau în spatele ei să o susțină, dar pare determinată să meargă mai departe, în condițiile în care a descoperit că îi place mult ceea ce face.

„Nu am început acest business cu ideea de a mă extinde atât de mult. Am pornit de la câteva apartamente, dar apoi dragostea pentru proiect s-a extins o dată cu satisfacția clienților. Am văzut că merge bine și că-mi place ceea ce fac. M-am bucurat să văd că instinctul meu m-a ajutat să creez un business sustenabil și profitabil. Sincer, nu m-aș vedea făcând altceva”, ne-a mărturisit fondatoarea Rezident.

Faptul că Rezident a intrat în etapa aceasta de expansiune se datorează și modului în care Alexandra și-a gândit business-ul. Încă de la primele apartamente a venit cu propriile proceduri după care să-și administreze afacerea, astfel încât să-i permită scalarea ei și în viitor. Și-a construit propriul model de care să fie sigură că se va putea ocupa și în viitor, atunci când se va dezvolta și mai mult.

Cum s-a descurcat în cazurile când lumea afla că „Alex Bogatu” era o femeie tânără

Ne povestește cu amuzament că, după ce s-a întors în România, se semna în emailuri, în corespondențe cu „Alex Bogatu”. „Alex” pentru că așa se obișnuise de pe vremea când locuia în Marea Britanie, iar prietenilor și colegilor ei le era mai ușor să-i spună „Alex” decât „Alexandra”.

Tânăra antreprenoare se implică peste tot, se duce pe șantiere, caută locații noi, merge la administrațiile publice, iar când lumea afla cine era „Alex Bogatu” rămânea surprinsă.

„Nu mai știu de ce încă mă semnam așa, dar tocmai pentru că mă semnam «Alex», șocul era de două ori mai mare când, în locul unui domn mai în vârstă, apărea o fată atât de tânără. Dar de cele mai multe ori nu există nicio problemă.

Lumea este surprinsă să vadă că au de-a-face cu o tânără, dar nu este o problemă. Sunt momente în care simt că apare o barieră, dar am învățat cum să mă comport în astfel de situații ca să nu existe niciun fel de probleme”, ne-a mai spus Alexandra.

Totodată, știe și că, din când în când, mai este privită de oamenii cu care colaborează și care nu știu că ideea business-ului este a ei sau că se ocupă de administrarea afacerii, ca fiind „fata lu’ tata”, dar este determinată să-și vadă de drumul ei, fără să creeze o dramă din asta.

„A fost și un cazuri mai speciale. De exemplu, a fost o doamnă care mi-a spus că, «După ce că ai primit o afacere la cheie de la părinți, nici măcar nu știi să o administrezi.» Dar nu mă deranjează dacă lumea spune că sunt «fata lu’ tata» sau «fata lu’ mama», deoarece am o relație foarte bună cu părinții mei.

Nu sunt doar părinții mei sunt și prietenii mei. Mă confrunt cu prejudecata asta destul de des, dar sunt multe situații în care știu că problema nu este la mine. Eu chiar mă consider norocoasă că provin dintr-o familie de antreprenori, care m-a susținut și logistic, și cu sfaturi, bineînțeles și financiar, dar mi-au oferit libertatea de a face ceea ce-mi doresc”, ne mai povestește Alexandra.

Cu alte cuvinte, deși nu o spune chiar așa, Alexandra nu este dispusă să refuze avantajele cu care s-a născut, doar pentru a le dovedi altora că nu este fata părinților ei, să le demonstreze altora că tot ce face este din propria dorință, prin propria pricepere.

Iar faptul că, pe lângă împrumuturile bancare și fondurile pe care le-a accesat deja pentru business-ul ei, faptul că părinții ei pot investi în afacerea ei este doar un alt avantaj care o ajută să-și crească business-ul.

Antreprenoriatul nu are vârstă, nu are gen, iar orice oportunitate trebuie fructificată

Așadar, din toată discuția cu Alexandra putem trage concluzia că în lumea business-ului nu trebuie să refuzi niciun avantaj, nicio pârghie care să te ajute să crești, mai ales la o vârstă atât de fragedă. Copiii trebuie să aibă deschiderea de a-i asculta pe cei care au experiență, părinții. La rândul lor, părinții trebuie și ei să-i sprijine și să nu încerce să le dicteze drumul pe care să-l aleagă.

Tinerețea vine cu avantajul că poți visa la lucruri la care oamenii trecuți prin viață poate nu mai sunt atât de dispuși să viseze.

Nu în ultimul rând, faptul că este femeie nu este deloc o provocare mai mare decât cele care apar de obicei în lumea antreprenorială, cele care se nasc din competitivitatea dintre jucătorii economici, de cele legate de contextul economic actual.

Cu alte cuvinte, mai importante ar trebui să fie preocupările legate de business, decât cele legate de prejudecăți, deoarece business-ul poate funcționa și fără prejudecățile altora.

Știe că este încă tânără și că mai are și ea de acumulat multe, dar insistând către ea să le transmită ceva tinerilor care vor să intre în antreprenoriat, Alexandra a spus că:

„Nu știu dacă sunt în măsură să le dau sfaturi. Este important să-și găsească o nișă, o activitatea care să le facă plăcere, deoarece asta îi va ajuta foarte mult să se motiveze și să-și găsească energia chiar și atunci când lucrurile merg mai greu.

De asemenea, trebuie să fie conștienți că va fi mult de muncă. Nu poți să obții ceva, dacă nu ești dispus să muncești, iar antreprenoriatul nu este mai simplu decât un job normal în care ai program de la 9 la 17. De multe ori, efortul poate fi de două trei ori mai mare, pentru că vor fi momente în care vei fi nevoit să lucrezi și în weekend-uri, și noaptea, dar și de sărbători. Așa că, nivelul de efort și de implicare nu ar trebui să-i surprindă”.

Related posts

Un nou weekend „Străzi deschise” în București. Surpriza pregătită pentru copii

econtext

Prognoza meteo, 8 octombrie. Vremea se încălzește în toată țara

econtext

Ucraina, furioasă după ce România a făcut alianță cu Turcia în Marea Neagră. Care sunt motivele?

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More