4.3 C
București
24 noiembrie 2024
econtext.ro
ACTUAL

Banca Mondială previziuni despre economia României. Vom reuși să trecem peste „șocurile negative”?

Banca Mondială nu şi-a modificat estimările referitoare la ritmul de creştere care ar urma să fie înregistrat în acest an de economia României, dar şi le-a revizuit uşor în scădere pe cele referitoare la anul următor.

Produsul Intern Brut al României ar urma să înregistreze în acest an un avans de 2,6%, nivel similar celui anunţat de Banca Mondială în luna ianuarie 2023, conform celei mai recente ediţii a raportului „Perspective Economice Globale” (Global Economic Prospects) publicat marţi de instituţia financiară internaţională.

Ritmul de creştere ar urma să accelereze în 2024, când Banca Mondială prognozează o expansiune de 3,9% a economiei româneşti, mai mică totuşi faţă de avansul de 4,2% previzionat în ianuarie. De asemenea, în primele sale estimări pentru anul 2025, Banca Mondială mizează în cazul României pe o creştere de 4,1%.

Asia și Europa Centrală vor avea o creștere accelerată

La nivel regional, Banca Mondială prognozează că Europa Centrală şi Asia va înregistra o creştere accelerată de 1,4% în 2023, după un avans de 1,2% în 2022, dar avertizează că perspectiva rămâne una deosebit de incertă din cauza invaziei ruseşti în Ucraina şi repercusiunilor sale. Creşterea regională ar urma să revină la 2,7% pe an în 2024-25, stimulată de cererea externă şi internă solidă, în contextul diminuării şocurilor negative.

Cu toate acestea, riscurile la nivel regional rămân orientate în jos şi includ posibilitatea unei invazii mai intense sau mai prelungite a Rusiei în Ucraina, o inflaţie mai mare şi politici monetare mai stricte precum şi stresul din sectorul financiar. O încetinire peste aşteptări în zona euro ar diminua şi mai mult cererea externă pentru Europa Centrală şi Balcanii de Vest.

Estimările FMI despre economia românească

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit semnificativ în scădere estimările privind avansul economiei româneşti în acest an, de la 3,1% cât estima în toamnă, până la 2,4%, potrivit celui mai nou raport „World Economic Outlook”, publicat în aprilie de instituţia financiară

Conform noilor prognoze ale FMI, economia românească va încetini de la un avans de 4,8% în 2022, până la unul 2,4% în 2023, pentru ca anul viitor să accelereze până la 3,7%.

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză estima, în primăvara acestui an, un avans economic de 2,8% pentru 2023, considerat a fi unul prudent, pe fondul unei inflaţii încă ridicate, dar cu premise favorabile determinate de un comportament bun al serviciilor, ceea ce ar putea conduce ulterior la îmbunătăţirea estimărilor. (Agerpres).

Related posts

Cine este preotul care s-a sinucis la metrou și ce l-a determiant să se arunce în fața trenului

econtext

Prognoza meteo, 17 decembrie 2023. Temperaturi în creștere în toată țara. Maxime surprinzătoare

econtext

Informația nopții despre Gabriela Firea! Răsturnare de situație după demisia din Guvern

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More