5.5 C
București
23 noiembrie 2024
econtext.ro
ȘTIRI

Discurs către națiune de 5 minute: Putin susține că a cerut special să nu se tragă în mercenarii Wagner pentru a se evita vărsarea de sânge „dorită de Occident” / Numele lui Prigojin, evitat

Președintele rus Vladimir Putin a ținut un discurs luni seara în care a declarat că a dat ordinul „de a se evita vărsarea de sânge” pe care credea că Ucraina și Occidentul o doreau în timpul rebeliunii eșuate a grupului paramilitar Wagner, mulțumindu-le rușilor pentru „patriotismul” și unitatea lor, potrivit AFP.

În discursul său către națiune, care a durat doar 5 minute, Putin a mai spus că toate deciziile necesare pentru a neutraliza ameninţarea au fost luate încă de la început.

Revolta ar fi fost înăbuşită oricum, iar organizatorii şi-au dat seama că acţiunile lor au fost criminale, adaugă el.

„Încă de la începutul evenimentelor, au fost luate măsuri la instrucțiunile mele directe pentru a evita o mare vărsare de sânge”, a declarat Putin într-un discurs televizat, judecând că Occidentul și Ucraina au dorit „un astfel de rezultat fratricid”.

El i-a mulţumit lui Aleksander Lukaşenko pentru pacea cu Wagner.

Preşedintele rus spune că „majoritatea covârşitoare” a mercenarilor Wagner sunt patrioţi ai Rusiei.

„Le mulțumesc acelor soldați și comandanți ai grupului Wagner care au luat singura decizie corectă – nu au mers pe calea vărsării de sânge fratricid, s-au oprit la ultima linie”, a declarat Putin într-un discurs către națiune.

El a mai spus că acei luptători vor avea „oportunitatea de a continua să servească Rusia prin încheierea unui contract cu Ministerul Apărării sau cu alte agenții de aplicare a legii, sau de a se întoarce la familia și prietenii lor. Cine vrea poate merge în Belarus”, potrivit CNN.

În timpul discursului către națiune, Putin nu l-a menționat deloc pe nume pe liderul Wagner, Evgheni Prigojin.

Vladimir Putin s-a întâlnit luni seară cu principalii săi responsabili din domeniul securității, a anunțat Kremlinul, după un scurt discurs adresat națiunii de către președintele rus cu privire la rebeliunea eșuată a grupului paramilitar Wagner, potrivit AFP.

Related posts

UPDATE – Echipa lui Alexei Navalnîi confirmă moartea acestuia / Purtătoarea sa de cuvânt afirmă că familiei nu i se dă trupul neînsufleţit, pentru a ”acoperi urmele”/ Navalnîi, răpus de „sindromul morţii subite”, explicaţia oficială primită de mama sa

econtext

Ofensiva rusă din Ucraina se transformă într-o baie de sânge. O întreagă brigadă de elită a pierit în luptele de la Vovciansk

econtext

Războiul din Ucraina și Trump dublează bugetele militare ale UE. 720.000.000.000$, în armament

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More