3.7 C
București
25 noiembrie 2024
econtext.ro
ACTUAL

Gabriela Firea, legătura cu reţeaua îngropării bătrânilor fără aparţinători. Cum erau bunicii lăsaţi fără case

În anul 2020, Primăria Municipiului București, care la acea vreme încă se afla sub conducerea lui Gabriela Firea, lansa prin intermediul DGASMB proiectul „Protejați împotriva COVID!”. Scopul proiectului era limitarea răspândirii virusului, precum și a efectelor grave ale acestuia asupra beneficiarilor Centrului Rezidențial de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Dependente – Berceni, Centrului Rezidențial ”Sfânta Teodora” și ai Căminului pentru Persoane Vârstnice N. Cajal, aflate în subordinea Direcţiei Generale de asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti.

Ca să gestioneze fondurile de 3,3 milioane de lei obținute prin acest proiect, echipa lui Gabriela Firea l-a nominalizat pe Cristian Petrișor Iftene, un fost pușcăriaș recidivist. Ultima lui condamnare fiind din 29 ianuarie 2015, când, prin sentința nr. 142/A/29.01.2015 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a Penală, Iftene a fost condamnat la închisoare cu executare pentru înșelăciune, victime fiind chiar 13 persoane vătămate ce locuiau la Centrul de Asistență Socială ”Sfântul Ioan, de la care acesta ceruse suma de 100 de lei, profitând de calitatea sa de coordonator al centrului.

Iftene i-a indus pe aceştia în eroare, spunându-le că nu vor mai beneficia de serviciile sociale. Acesta și-a recunoscut faptele și a reușit chiar să înapoieze banii către cinci din cei 13 vârstnici, declarând în fața instanței că pe restul vârstnicilor jefuiți nu i-a putut găsi.

După ce a executat pedeapsa cu închisoarea, în mod cu totul surprinzător, Iftene s-a întors chiar în funcţia de manager al Centrului de asistență Socială ”Sfântul Ioan”. Iar în prezent, Cristian Iftene este șef al biroului Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București.

Iuliana Cristea este directorul de Coordonare a Asistenței Sociale din cadrul DGAS București, iar Vlad Andrei Cristea, soțul acesteia, conduce firma Beligi SRL. Încă din anul 2013, de la înființare, a obținut contracte, întotdeauna fără licitație, din partea instituției din conducerea căreia face parte tocmai soția lui, obiectul contractelor fiind ”servicii de înhumare persoane fără aparținători”.

În anul 2020, conform declarației de avere a Iulianei Cristea, apare un contract în valoare de 400.000 lei, iar în anul 2021, firma de pompe funebre a soțului său a obținut 1 milion de lei din contracte cu DGASMB. Aceeași firmă a primit, tot fără licitație, în perioada 2013-2020, suma de 504.784 de lei, de la Administrația Cimitirelor și Crematoriilor Umane din București.

Conform jurnaliștilor de la Libertatea, Cosmina Ioana Simiean, directorul general al DGASMB, nu vede nicio problemă în aceste contracte: ”Procedura este făcută în SEAP. Licitația, pe noua legislație a achizițiilor, se face de la un plafon în sus. Asta are o valoare care este sub plafon (valoarea contractelor încheiate cu Beligi SRL – n.r.). Este vorba despre cerere de ofertă. Între
achiziția directă și licitația directă, există procedura simplificată”, a susținut șefa DGAS București.

Conform jurnaliștilor de la Anchetespeciale.ro, înainte de era COVID 19, angajații Centrelor Antante din subordinea Primarului General al Capitalei – Gabriela Firea, făceau orice pentru a obține de la părinții cu copii produse destinate igienei și curățeniei, în special detergenți și saci de gunoi. Interesant e faptul că aceste produse nu făceau parte, contractual vorbind, din necesarul lunar solicitat pentru întreținerea și îngrijirea copiilor pe care părinții se văd nevoiți să-i lase în grija educatorilor de la creșă.

Totuși, în plină pandemie de coronavirus, în mod cu totul paradoxal, angajații Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Generale a Capitalei, nu mai pretindeau părinților care și-au înscris copii la Centrele Antante, chiar și pe perioada verii, detergenți și saci de gunoi. Cu toate că în acea perioadă era cea mai mare nevoie de astfel de produse. Dar deși contractul dintre părți nu mai prevedea această obligativitate din partea părinților, lună de lună, șeful pensionar M.A.P.N de la conducerea Centrelor Antante, Ion Purcărea, prin subordonații săi, le cerea părinților un astfel de ”necesar”.

Prefăcându-se că nu știe nimic din cele întâmplate după ce a fost sesizat în plenul Comisiei de Protecție Socială, Ion Purcărea a dispus în anul 2019 un control intern la nivelul celor 13 centre de îngrijire și educație timpurie pentru copii cu vârste cuprinse între 1 și 3 ani, pe care Gabriela Firea le avea în subordinea sa. Cum era de așteptat, acesta s-a soldat cu o mușamalizare a cazului și o repunere în drepturi a unora dintre copii care beneficiau din start de prioritate la înscrierea la creșă, un drept al copiilor pe care angajații D.G.A.S îl foloseau după bunul lor plac.

Interesant este că averea lui Ion Purcarea s-a dublat în mod miraculos într-un singur an. În anul 2022, conform declarației sale de avere acesta avea un singur teren intravilan în Argeș de 1700 mp.

În anul 2023, conform noii declarați de avere, Ion Purcarea a moștenit patru trenuri: trei terenuri forestiere, două de câte 4000 mp fiecare și unul de 900mp, și un teren agricol de 7000 mp. Nici șoția lui Ion Purcarea nu este de neglijat. Angelica Purcarea este angajată în prezent la Primăria Municipiului București.

În ciuda tuturor problemelor legale și morale ale acestor funcționari, ei își păstrează funcțiile și, mai grav, sunt protejați în fața opiniei publice chiar de către directoarea DGASMB, Cosmina Ioana Simiean, „sora” lui Gabriela Firea.

Related posts

De ce a fost amendat gigantul Enel. Trebuie să plătească o sumă enormă de bani

econtext

Prognoza meteo, 28 iunie. Temperaturi caniculare cu valori peste cele normale

econtext

CE analizează o fraudă uriașă care funcționează și în România. Sume colosale sunt în joc

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More