12.4 C
București
3 mai 2024
econtext.ro
ACTUAL

ANALIZĂ Econtext: Numărul șomerilor cu diplomă s-a înjumătățit în ultimii ani. Care este CAUZA

Scade numărul șomerilor din mediul universitar, arată o statistică realizată de Econtext, pe baza datelor primite de la Institutul Național de Statistică (INS) și Ministerul Educației.

Mai precis, este vorba despre șomajul în rândul persoanelor care au minim studii universitare. Iar datele afirmă următorul lucru: la finele anului trecut, numărul șomerilor cu diploma universitară era de 16.487 de persoane. Ceea ce reprezintă mai mult decât o înjumătățire, practic, față de anul 2012, când numărul acestora totaliza 37.197. O reducere de 60%!

Care ar fi explicația?

O explicație posibilă ar fi faptul că s-a redus în ultimii ani numărul celor care decid să urmeze cursuri universitare, mulți dintre ei nevând o idee clară despre cariera pe care doresc să o urmeze. Și nici despre posibilitățile reale de angajare după licență.

O explicație aparentă, dar care nu se susține prin cifre, este că ar fi crescut oportunitățile de angajare pe teritoriul țării noastre. Ceea ce nu este, real. Dimpotrivă!

Related posts

Anunţul nopţii despre Elena Udrea și Adrian Alexandrov. Nu se aștepta nimeni

econtext

Prognoza meteo, 9 aprilie. Temperaturi ieșite din comun și astăzi. Cât mai ține căldura neobișnuită

econtext

Baronul PSD Buzatu, mită de 1.200.000 lei. Fiul, membru în guvern, proprietar a 20 de terenuri

econtext

Leave a Comment

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

youth2015 wordsmatter2012 shesthefest wmxs888888 cemeterbaik kosip ojosverdesediciones cequelejourdoitalanuit impresionesmias vrdoorperu referencedrugstores cutepics gospelconnoisseur blesstube peveroweb randomoverload couleurfrance cemeqiuqiu msnsmileys mycoolpix