În jur de 20% dintre deținuții de la Jilava trec lunar pe la biblioteca penitenciarului. Un procent care umilește numărul românilor din libertate care citesc constant și care potrivit Eurostat sunt doar 6%. Bibliotecarul închisorii, și el deținut, are în grijă 30 de mii de volume și ajută ofițerii educatori la cercurile de lectură pe care le organizează aceștia periodic. Am vrut să știm dacă îi ajută lectura pe deținuți să fie oameni mai buni.
Bălan Marian Toderașcu și-a pus o cravată neagră satinată tip ascot peste cămașa tot neagră. Are și o vestă bleumarin peste. E cald de la prima oră a dimineții, în curtea penitenciarului se lucrează intens, un picamer spulberă liniștea dimineții, huruie mașinile de gunoi.
„Domnul Toderașcu”, cum îi zic toți, se așază liniștit pe banca din curtea închisorii de parcă doar ce ar fi terminat o plimbare în parc. „Eu mă ghidez după principiul lui Dalai Lama: religia mea e bunătatea”, avea să ne explice mai târziu.
Este închis de doi ani jumătate pentru o fraudă economică despre care nu vrea să vorbească. „Nu are treabă cu munca de la bibliotecă”, închide subiectul. Iar noi suntem acolo pentru bibliotecă.
„Nu am perceput niciodată bibliotecarul ca fiind cel de după tejghea”
De opt luni este omul care se ocupă de biblioteca penitenciarului Jilava, un bibliotecar informal. Penitenciarele românești nu au angajați bibliotecari, așa că educatorii desemnează periodic ca unul dintre deținuți „cu iubire de carte” să se ocupe de cele 30 de mii de volume, puse pe rafturi de cinci metri.
„Eu nu am perceput niciodată bibliotecarul ca fiind cel de după tejghea, ci mai curând ca pe un literat, un om care știe fiecare carte din biblioteca sa pentru că a citit-o. Atunci când cineva vine și împrumută o carte poate să-i spună da, asta e cartea care ți se potrivește”, spune bărbatul.
I-a plăcut de mic să citească. „Părinții mei dacă întârziam de la școală știau că mă găsesc la bibliotecă. Prima carte citită a fost «Colț Alb». Mi-au plăcut animalele de mic, am și acum un cățeluș și mă simt legat de necuvântătoare care sunt uneori mai sensibile decât oamenii”, mai povestește acesta.
A terminat Facultatea de Drept în anii ‘90 și a citit foarte mult și în acea perioadă. Apoi, în permanență a stat cu literatura de specialitate aproape, dar a citit și beletristică și filosofie. „Dacă îți place să citești, devine o a doua natură. În vacanță îmi luam cărți, dar mai mult din zona spirituală, nu religie, ci despre ce înseamnă să fii om.” Astăzi citește volumul „Viața impersonală”, „o carte care nu are un autor cunoscut, știu că a fost tradusă din franceză în 1928, e veche, și care încearcă să te facă să te gândești că Dumnezeu e în tine și atunci trebuie să apelezi la divinul din tine, să nu mai cauți mentori sau învățători falși”, face pe loc o recenzie.
Lăsăm în spate biserica din curtea penitenciarului și mergem către bibliotecă: o sală mare cu pereții plini de cărți și câteva birouri unde stau diferiți angajați ai penitenciarului. Aici e și biroul lui Toderașcu. La intrare pe un panou stă scris citatul zilei. Astăzi e unul atribuit lui Jean-Jacques Rousseau: „Libertatea nu constă în faptul că oamenii pot face ceea ce doresc, ci în faptul că ei nu trebuie să facă ce nu doresc”.
Munca bibliotecarului din Jilava înseamnă că trebuie să știe ce are în portofoliu și mai ales ce cărți să le recomande celorlalți deținuți. „Marea majoritate spun că vor să se dezvolte personal și atunci eu am o mare problemă pentru că marea majoritate sunt fără studii sau cu studii puține. Atuncea încerc să aflu ce își dorește de fapt”, spune bibliotecarul.
200 de cititori pe lună: de la Osho la KGB și spionaj
Și activitate are destulă. În jur de 200 de persoane vin la bibliotecă să împrumute cărți în fiecare lună. Adică unu din cinci deținuți calcă pe-acolo. Și ofițerul educator Alexandru Marin crede că e un procent bun.
„Dacă ne raportăm la întreaga populație, nu știu dacă 20-30% din români citesc”, punctează el. Acesta coordonează împreună cu colegii lor și cercuri de lectură în care selectează anumiți deținuți care să citească un autor, să citească din opera lui și apoi o comentează.
Luna trecută l-au comemorat pe Vasile Alecsandri. „Au luat poezii și le-au comentat. El a fost și politician și un mare călător. Au citit și despre viața lui. Sunt lucruri pe care nici nu le știau despre Vasile Alecsandri, poate știau că a fost poet, dar nu știau că a fost și ministru, și diplomat, și om politic, și membru fondator al Academiei Române, a fost o personalitate marcantă”, spune, ca la cercul de lectură, educatorul.
Deținuții citesc ce li se recomandă, dar când aleg ei, merg spre alt tip de autori. „Am câțiva colegi care citesc Osho și atunci caută genul acela de carte. Nu e pe placul meu Osho, dar încerc să-i direcționez către alte cărți care au dacă nu o aceeași privire de ansamblu, măcar ceva alternativ pentru a-i face să gândească și altfel. Cei care au citit Osho au descoperit plăcerea că pot să avanseze singuri, că indiferent cine îi torturează fizic sau psihic, ei pot sta departe de lucrurile astea”, explică Bălan Toderașcu.
„În general citesc beletristică, literatură, cărți precum «Contele de Monte Cristo», «Codul lui da Vinci», cărți în top 10-20 citite în ultimii ani, dar mai citesc și romane polițiște, de acțiune, de spionaj, servicii secrete, KGB”, completează bibliografia cerută în închisoare și educatorul.
„Mai bine să citească cărți decât să joace cărți”
Bălan Marian Toderașcu, cititor pasionat, este și puțin dezamăgit că nu are cu cine vorbi despre chestiuni mai complexe de literatură. „Nu ai cui să-i spui că Geo Bogza a fost ridicat de pe stradă de Regele Carol al II-lea pentru poemul «Invectivă»”, dă un exemplu care ar putea vorbi totuși pe limba celor din închisoare: un poet român a făcut închisoare în 1937 acuzat că poemele sale ar contraveni cu bunele moravuri. Asta ar putea genera o dezbatere interesantă la clubul de lectură de la Jilava crede acesta, doar că nivelul cititorilor care vin la el după cărți nu este unul care să permită lecturi complexe, crede el.
În acest moment, 12% dintre persoanele închise sunt analfabete, 24% au absolvit una dintre clasele învățământului primar, 47% – nivelul gimnazial și 17% – nivelul liceal, potrivit Administrației Naționale a Penitenciarelor. Cu alte cuvinte, 8 din 10 deținuți au terminat maximum opt clase.
Totuși, Alexandru Marin insistă că lectura este o activitate care le poate face bine deținuților. Asta chiar dacă ei nu câștigă nimic de pe urma împrumutatului de cărți: „Mersul la bibliotecă e ca mersul la sport, o faci pentru tine și penitenciarul nu-ți acordă un beneficiu pentru asta, nici zile, nici credite, că astea sunt cele două mari beneficii după care ei aleargă”.
Educatorul spune că sunt unii care împrumută cărți crezând că vor avea vreun avantaj, dar în realitate comisia de liberare condiționată nu ține cont de câte cărți ai împrumutat. „Noi doar încercăm să le ocupăm timpul într-un mod eficient. Decât să stea să joace cărți, activitate care nu este eficientă pentru educația lor, mai bine să citească cărți”, spune acesta.
Moștenirea lui Nelson Mandela
În România, existența bibliotecilor în penitenciare este reglementată de lege. Fiecare închisoare trebuie să aibă una cu un fond de carte cu „un număr suficient de mare și variat de volume”.
Iar cel cărora ar trebui să le mulțumească cei 20% din cititorii de la Jilava este tot un fost deținut.
Nelson Mandela a stat în închisoare 16 din cei 22 de ani fără să aibă acces la cărți. Acesta a fost deținut politic pentru lupta lui împotriva apartheidului, regim instaurat în Africa de Sud care concentra puterea în mâna minorității albe. Cel care a ajuns președintele Africii de Sud a putut primi cărți doar prin intermediul educației la distanță pe care a urmat-o, în ultimii ani de încarcerare.
După ce a ieșit din închisoare a dus o muncă neobosită în favoarea educației și tratamentului moral în închisori. Datorită lui Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede un set minim de standarde cu privire la tratamentul deținuților, printre care și existența bibliotecilor la care să aibă acces toți deținuții. Aceste reguli mai sunt cunoscute și azi sub numele „Regulile Nelson Mandela”.
Există țări în care cititul cărților în penitenciar le poate scurta pedeapsa:
– în Filipine, printr-o inițiativă care organizează mini-biblioteci în închisori, cititul intră la activități de „studiu, predare și mentorat” și pentru 60 astfel de ore pot avea o reducere de 15 zile din pedeapsă, potrivit UNESCO;
– în Brazilia există o lege din 2012 prin care deținuții își pot alege o carte dintr-o listă, au 30 de zile să o citească și apoi să facă o recenzie ca să arate că au înțeles-o și pentru această activitate își pot reduce până la 48 de zile de pedeapsă pe an.
– o inițiativă a unui ONG din Franța – „Lire pour sortir” („Citește ca să ieși”) organizează în penitenciarele supraaglomerate biblioteci și îi învață pe deținuți că dacă își îmbogățesc vocabularul vor avea o viață mai bună după ce se eliberează. „Toată agresivitatea și impulsivitatea pe care o găsim în infractori vine din faptul că nu se pot exprima”, crede inițiatorul programului, avocatul Alexandre Duval-Stalla, potrivit France 2.
„Suferința nu trebuie să mai nască altă suferință”
Deținuții români se bucură însă doar de libertatea ideilor din cărți, nu și de zile mai puține până la liberare. Bălan Marian Toderașcu crede că mulți dintre cititorii săi caută să descopere explicit și fără echivoc din cărți cine sunt. Iar răspunsul la această întrebare vine cu o muncă mai intensă cu tine.
„E aproape imposibil să-ți dai seama cine ești doar citind. Cred că omul, indiferent de nivelul său de alfabetizare, are nevoie să aibă mai multe trăiri interioare și să conștientizeze că deși ai suferit, fiindcă aici sunt mulți oameni cu diverse traume, suferința nu mai trebuie să nască altă suferință.”
