1.4 C
București
22 noiembrie 2024
econtext.ro
ACTUAL

FMI va ajuta tarile sarace in lupta cu pandemia coronavirus: amână datoriile

Fondul Monetar Internaţional a anunţat vineri că Board-ul său a aprobat modificări care vor permite o atenuare de până la doi ani a poverii datoriei celor mai sărace şi mai vulnerabile state membre, care se confruntă cu dificultăţi economice provocate de epidemia de coronavirus (Covid-19), transmite Reuters.

Instituţia a precizat că a extins criteriile de calificare la Fondul pentru restrângerea efectelor catastrofelor şi atenuarea poverii datoriei (CCRT) din cadrul FMI, pentru a reflecta circumstanţele create de pandemie. Astfel, toate statele membre cu un PIB per capita sub plafonul stabilit de Banca Mondială pentru sprijin preferenţial sunt acum eligibile pentru atenuarea poverii datoriei cu până la doi ani, se arată în comunicatul instituţiei financiare internaţionale, scrie Agerpres.

CCRT atenuează povara datoriilor ţărilor care au de suferit din cauza catastrofelor, inclusiv cele care afectează serviciile de sănătate publică. Vineri, directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, a avertizat că economia mondială se află deja în recesiune din cauza pandemiei, ceea ce se adaugă presiunilor imense cu care se confruntă pieţele emergente, afectate de declinul comerţului, reducerea exporturilor şi ieşirile masive de capital.

Pieţele emergente au nevoie de resurse financiare cel puţin 2.500 de miliarde de dolari pentru a depăşi această criză. Rezervele interne şi împrumuturile de pe pieţele locale sunt insuficiente pentru acoperirea necesităţilor, astfel că vor fi necesare fonduri substanţiale de la FMI, alte instituţii financiare internaţionale şi creditori bilaterali, a afirmat Georgieva.

Related posts

Politician român, condamnat pentru o alcoolemie record la volan. Decizia este definitivă

econtext

Pasajul Rutier Sudului a fost curățat, în weekend

econtext

Gabi Bădălău, motivul scandalului dintre Bianca Drăgușanu și Ramona Gabor! „Când au fost în vară, în București, l-au sunat să se întâlnească în trei”

Nemeșan Iulian

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More