3.7 C
București
24 noiembrie 2024
econtext.ro
ȘTIRI

Hamas are un plan sumbru pentru Israel! Au ieșit la iveală mai multe documente secrete

Mai multe documente publicate recent în presă arată că organizația teroristă Hamas are un plan de-a dreptul sumbru pentru Israel! Planurile de atac erau etichetate drept „top secret” în arabă și conțineau mai multe ordine șocante.

Așadar, Hamas a creat planuri detaliate pentru a ataca şcoli primare şi un centru pentru tineret din Kfar Sa’ad, conform mai multor documente obținute de NBC News.

Mai mult, scopul atacurilor ar fi fost de a „ucide cât mai mulţi oameni posibil”. Erau vizați și ostatici, care urmau să fie transferați rapid în Fâşia Gaza.

Hamas a creat planuri detaliate pentru a ataca şcoli primare şi un centru pentru tineret

Planurile de atac, etichetate drept „top secret” în arabă, par a fi ordine pentru două unităţi bine pregătite ale Hamas de a înconjura şi infiltra sate şi a viza locuri unde se adună civili, inclusiv copii.

Documentele au fost găsite asupra teroriştilor Hamas ucişi şi au fost obţinute cu NBC News. Acestea includ hărţi detaliate şi arată că Hamas intenţiona să ucidă sau să ia ostatici civili.

Sursa menționată amintește că autorităţile din Israel determină în continuare bilanţul morţilor din Kfar Sa’ad.

Oficialii israelieni au declarat că grupul mai larg de documente arată că Hamas a adunat sistematic informaţii despre fiecare localitate de la graniţa cu Gaza şi a creat planuri specifice de atac pentru fiecare sat, care includ vizarea intenţionată a femeilor şi copiilor.

„La cabinetul stomatologic, la supermarket, în sala de mese. Nivelul de specificitate ar face orice om din domeniul informaţiilor să rămână uimit”, a spus o persoană din Forţele de Apărare ale Israelului pentru sursa menționată.

O ofensivă terestră ar putea crește riscurile pentru ostatici

Avi Melamed, care a ocupat poziții de informații pe teren pentru Israel, a declarat pentru The National că o ofensivă terestră va crește riscurile pentru ostatici. Simultan, oferă forțelor israeliene locația cetățenilor și soldaților răpiți de Hamas.

Amintim că Israelul a ordonat ca peste un milion de persoane din nordul Gaza să fugă spre sud înaintea unei iminente ofensive terestre în teritoriul Hamas, despre care ONU a spus că „sfidează regulile războiului și umanitatea de bază”.

Aceasta survine în urma unui atac surpriză lansat de Hamas pe 7 octombrie în Israel. Atacul s-a soldat cu aproximativ 1.300 de morți, majoritatea civili.

The National scrie că Israelul a răspuns cu un bombardament feroce asupra enclavei Gaza. Atacul a ucis cel puțin 2.200 de persoane, majoritatea civili, potrivit publicației.

„Atunci când Israelul va fi prezent pe teren, va avea informații și date exacte pentru a afla unde se află ostaticii și în ce stare sunt”, a declarat Melamed.

Related posts

SUA formează armata celor 100 bombardiere nucleare invizibile B-21. Preț 1.000.000.000$ bucata

econtext

Premierul Poloniei, lovitură de grație lui Putin. Cere sancționarea produselor agricole din Rusia

econtext

Alertă teroristă în Europa. Serviciile secrete se așteaptă la radicalizarea islamiștilor

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More