0.8 C
București
22 noiembrie 2024
econtext.ro
ȘTIRI

Iubita lui Vladimir Putin, surprinsă în public, alături de liderul de la Kremlin

Iubita lui Vladimir Putin a fost surprinsă în public, la sesiunea de întrebări „Linia Directă” a președintelui cu populația rusă. Aceasta a încercat să nu atragă prea mult atenția.

Alina Kabaeva, iubita lui Vladimir Putin și fostă campioană olimpică la gimnastică ritmică, a fost văzută la sesiunea de întrebări „Linia Directă”, organizată joi, 14 decembrie, în care președintele rus a răspuns atât locuitorilor simpli, cât și jurnaliștilor de la Kremlin.

Alina Kabaeva, alături de Vladimir Putin

La începutul transmisiunii, camerele TV au arătat un prim-plan al Alinei Kabaeva, supranumită „amanta lui Putin”. Nu este pentru prima dată când aceasta stă pe lângă jurnaliștii ruși. Fosta campioana olimpică și mondială la gimnastică este președinta Consiliului de Administrație al Grupului Național Media din 2014.

De multă vreme se zvonește că Alina i-ar fi dăruit trei copii lui Vladimir Putin, unul de 8 ani și gemeni de 4 ani. O doctoriță elvețiană ar fi asistat-o pe Kabaeva la cele două nașteri, prima oară la Lugano, în 2015, apoi, în 2019, la Moscova.

Iubita lui Vladimir Putin

Putin i-a cumpărat cel mai mare penthouse din Rusia

Iubita lui Vladimir Putin locuiește în cel mai mare penthouse din Rusia, un apartament pe două etaje, cu o suprafață de 2.600 de metri pătrați, în complexul rezidențial Royal Park din Moscova, cumpărat cu 1,1 milioane de euro de liderul de la Kremlin, prin compania cipriotă Ermira Consultants Ltd, a relatat, în primăvară, presa rusă independentă.

Kremlinul neagă relația dintre Alina Kabaeva și Putin

Kremlinul nu a confirmat niciodată presupusa relație a lui Putin cu Kabaeva. Secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, a spus de mai multe ori că această idilă este o glumă: „Sunt doar niște simple glume de sâmbătă pe internet”.

În acea perioadă apăruseră informații că Putin și Kabaeva intenționau să se căsătorească la Mănăstirea Iverski din Valdai. Nimeni nu știe dacă liderul de la Kremlin a făcut pasul cel mare. Președintele a fost căsătorit cu Liudmila Putin, cu care are două fiice, Maria, 38 de ani, şi Ekaterina, 37 de ani. Mariajul s-a rupt în iunie 2013, potrivit Heute.

Related posts

Cine l-a scos din vizuină pe Vladimir Putin. Întâlnire în toiul nopții cu liderii militari

econtext

Criza nu exista pentru toti in Romania. Vezi in ce judete ECONOMIA galopeaza de parca nici n-ar fi criza

Asaftei Bogdan

„Nimic nu ne va opri!” Ucraina ar fi provocat Rusiei daune de peste 100 de milioane de dolari într-o singură dimineață. Oleșciuk: „Au distrus trei avioane inamice deodată”

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More