Parcă sunt anii `30 din nou, dar cu Vladimir Putin jucând rolul lui Adolf Hitler, a declarat secretarul britanic al afacerilor externe, David Cameron, pentru Politico.
David Cameron sugerează că situația este similară cu cea din „anii `30”
Războiul din Ucraina rămâne „prioritatea numărul 1 absolută” pentru David Cameron, după cum a declarat chiar el în interviul acordat publicației Politico în marja Forumului Economic Mondial de la Davos.
„Asta este o provocare pentru generația noastră. Este de parcă ai fi un ministru de externe sau un lider în Europa în anii `30, trebuie să nu îi facem pe plac lui Putin. Trebuie să rezistăm în fața răului pe care îl reprezintă invazia lui”, spune șeful diplomației britanice.
Afirmațiile fostului premier au venit în contextul în care Occidentul se străduiește să țină Ucraina echipată cu armament de înaltă tehnologie pentru a se apăra de forța rusă de invazie, dar și sub perspectiva revenirii lui Donald Trump la președinția SUA.
„Un lucru pe care putem să îl facem în cursul acestui an este ca Putin să nu câștige”, a adăugat David Cameron.
Ce a spus despre războiul dintre Israel și Hamas
Oficialul britanic a vorbit și despre războiul dintre Israel și Hamas, apărând decizia Londrei de a refuza să ceară o încetare imediată a focului în Fâșia Gaza.
„Consider că acest lucru pur și simplu nu ar fi funcționat, pentru că dacă vrei o soluție cu două state, dacă vrei o încetare sustenabilă a focului, nu le poți cere israelienilor să accepte o soluție în două state cu oameni care au orchestrat 7 octombrie la comandă în Gaza, capabili încă să lanseze rachete asupra țării lor”, a explicat secretarul britanic al afacerilor externe, David Cameron.