1.4 C
București
22 noiembrie 2024
econtext.ro
ȘTIRI

Celebra sculptură „Sărutul” realizată de Constantin Brâncuși, poate fi admirată de bucureșteni în cadrul expoziției Art Safari

Până la sfârșitul lunii august, locuitorii Bucureștiului au oportunitatea să admire celebra sculptură „Sărutul”, creație a lui Constantin Brâncuși, în cadrul evenimentului Art Safari. După o pauză de peste cinci decenii, această capodoperă va fi înfățișată în Capitală timp de 10 zile.

Opera de artă, realizată de Constantin Brâncuși în 1907, poate fi admirată și studiată de bucureșteni până la data de 30 august 2023, în cadrul expoziției Art Safari Love Edition.

Sculptura are o valoare de asigurare de 22 de milioane de euro, iar transportul acesteia în siguranță în București a fost gestionat de o companie specializată în transportul operelor de artă, însoțită de Jandarmeria Română. De asemenea, capodopera lui Brâncuși este sub pază permanentă în cadrul Art Safari.

„Sărutul” este recunoscut ca fiind una dintre primele sculpturi moderne ale secolului XX. A fost expus în numeroase muzee de prestigiu din întreaga lume, printre care se numără:

  • Muzeul Guggenheim – New York,
  • Fundația Cartier – Paris,
  • Centrul Pompidou – Paris,
  • Muzeul de Artă – Philadelphia,
  • Centrul pentru Arte BOZAR – Bruxelles, etc.

Ultima dată când „Sărutul” a fost expus în București a fost în 1976. Această capodoperă face parte din colecția Muzeului de Artă din Craiova și este realizată din marmură.

Aceasta este prima sculptură din celebra serie a Săruturilor, la care Constantin Brâncuși a lucrăt vreme de patru decenii. Ioana Ciocan, CEO al Art Safari și Comisar al României la Bienala de la Veneția, a declarat:

Sărutul lui Brâncuși, primul din celebrul ciclu dedicat iubirii, își găsește perfect locul între capodoperele de la National Portrait Gallery.
Mulțumim Muzeului de Artă Craiova pentru deschiderea de a ne împrumuta timp de 10 zile o capodoperă care întregește expoziția Love Stories. Este o premieră importantă pentru Art Safari, dar și pentru Capitală. Cu această ocazie, avem un program de vizitare special.
Art Safari este deschis zilnic pentru ca publicul să poată admira Sărutul în număr cât mai mare. Se spune că primul sărut nu se uită niciodată, așa că vă invităm să îl vedeți la Art Safari, alături de celelalte 4 expoziții ale acestui sezon.

„Sărutul” va fi expus pentru public în perioada 21-30 august, conform următorului program:

  • Zilnic, între orele 12:00 și 21:00,
  • În cadrul tururilor de noapte (vineri și sâmbătă), între orele 22:00 și 01:00.

În aceeași perioadă, va avea loc și Art Safari Kinder, unde cei mici vor putea participa la următoarele activități:

  • Ateliere de pictură și desen,
  • Ateliere de pictură pe tricouri sau pe pânze,
  • Ateliere de modelaj în lut (inspirate de creațiile lui Brâncuși).

Aceste activități dedicate copiilor vor avea loc zilnic, între orele 14:00 și 19:30.

Related posts

SUA pregătesc „iadul” pentru China în strâmtoarea Taiwan. „ Îi terminăm cu roiuri de drone”

econtext

Zeci de extremiști din Germania au ajuns pe frontul din Ucraina pentru a lupta de partea Rusiei

econtext

Iranul a atacat Israelul cu peste 100 de drone. Mai multe țări și-au închis spațiul aerian

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More