0.8 C
București
22 noiembrie 2024
econtext.ro
ȘTIRI

China și-a desfășurat forțele în jurul Taiwanului, după schimbarea de președinte. „Pedeapsă severă pentru actele separatiste”

China desfășoară manevre militare în jurul Taiwanului cu armata chineză, forțele aeriene și unitatea de rachete. Armata taiwaneză şi-a mobilizat forţele şi s-a declarat încrezătoare că poate proteja insula.

Manevrele forțelor din china vin la trei zile după învestirea noului preşedinte Lai Ching-te pe insulă, a informat agenţia oficială de presă Xinhua, citată de AFP și preluată de Agerpres.

Aceasta este o „pedeapsă severă pentru actele separatiste ale forţelor independentiste din Taiwan şi un avertisment sever împotriva ingerinţei şi provocării forţelor externe”, a declarat Li Xi, purtătorul de cuvânt al Comandamentului teatrului de est al armatei chineze, citat de Xinhua.

„Exerciţiile se desfăşoară în Strâmtoarea Taiwan, la nord, la sud şi la est de insula Taiwan, precum şi în zonele din jurul insulelor Kinmen, Matsu, Wuqiu şi Dongyin”, a transmis Xinhua, precizând că exerciţiile, programate pentru două zile, au început la orele la 07.45 (miercuri, 23.45 GMT).

Aceste manevre implică armata, marina, forţele aeriene şi unitatea de rachete, potrivit lui Li Xi.

Obiectivul este de a „testa capacităţile reale de luptă comună ale forţelor comandamentului”, a mai indicat el, potrivit Xinhua, prin „patrule de pregătire a luptei mare-aer, preluarea controlului asupra întregului câmp de luptă şi lovituri de precizie asupra unor ţinte-cheie”.

Săptămâna aceasta, China a catalogat discursul de învestire al noului preşedinte taiwanez Lai Ching-te drept o „afirmare a independenţei Taiwanului” şi l-a ameninţat cu „represalii”

Ministerul Apărării din Taiwan a condamnat exerciţiile, afirmând că a trimis forţe în zonele din jurul insulei şi că este încrezător că îşi poate proteja teritoriul. „Lansarea de exerciţii militare cu această ocazie nu numai că nu contribuie la pacea şi stabilitatea Strâmtorii Taiwan, dar evidenţiază totodată mentalitatea militaristă (a Chinei)”, a declarat ministerul.

Un oficial de rang înalt din Taiwan a declarat pentru Reuters că exerciţiile fac parte dintr-un scenariu pe care Taiwanul l-a anticipat şi că guvernul insulei are o „înţelegere cuprinzătoare” a mişcărilor militare chineze.

Oficialii taiwanezi declaraseră în perioada premergătoare învestirii noului preşedinte că sunt atenţi la mişcările militare chineze.

Taiwanul este autonom din 1949, când naţionaliştii s-au refugiat pe insulă după înfrângerea lor de către forţele comuniste în războiul civil chinez de pe continent.

Beijingul consideră insula guvernată democratic ca parte a teritoriului său şi nu a exclus folosirea forţei pentru a o pune sub controlul său, reaminteşte AFP.

Related posts

Putin vrea secții de votare în Republica Moldova. Răspunsul Chișinăului

econtext

Vladimir Putin ar putea fi arestat! Va merge în Turcia deși s-a emis un mandat de arestare pe numele său

econtext

Racheta cu propulsie nucleară – test reușit. Rusia anunță că Tratatul de Interzicere a Testelor Atomice devine istorie

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More