Invatamantul a fost intotdeauna Cenusareasa Romaniei. Din pacate, acesta este un adevar recunoscut de toata lumea.
Nu doar zecile de modificari legislative, ci si subfinantarea sau finantarea haotica au erodat puternic acest sistem, care ar trebui sa fie piatra de temelie a oricarei societati.
Econtext a publicat mai multe analize referitoare la invatamantul romanesc, prezentand diferite lacune sau deficiente ale acestui sistem. Am aratat cate cadre didactice au parasit invatamantul romanesc in ultimii ani (vezi aici), cum s-a diminuat numarul elevilor din Romania (citeste topul declinului scolar), dar si cate licee specializate au fost distruse in ultimii ani (click aici) si ce salarii au rectorii celor mai importante universitati din Romania (vezi top) sau inspectorii scolari (click pentru a vedea salariile). Numeroase analize, perspective complexe.
Bani pentru educatie
Iar acum vom analiza un alt aspect important al invatamantului: sursele de finantare. Mai exact, vom arata cati bani a alocat statul catre invatamant in ultimii zece ani (in perioada 2001 – 2010, mai precis, acestea fiind cele mai recente date).
Practic, banii alocati pentru invatamant de la bugetul de stat. In plus, prezentam si cati bani au fost alocati invatamantului de la bugetele locale. Datele provin de la Ministerul Finantelor Publice.
Iar prima concluzie e mai mult decat trista. Sumele alocate invatamantului au scazut cutremurator in ultimii ani. Chiar daca salariile au fost reduse cu 25% in mediul bugetar, inclusiv in invatamant, sumele alocate de la bugetul de stat pentru educatia scolara au scazut si mai mult!
Bani de la bugetul de stat
In 2010, a fost alocata de la bugetul de stat suma de 4,31 miliarde de lei pentru invatamant. Cu doi inainte, in 2008, suma alocata de stat pentru invatamant se ridica la 7,36 miliarde de lei.
Astfel, in 2010 fata de 2008, sumele alocate invatamatului s-au redus cu 3 miliarde de lei. Procentual, inseamna o scadere de peste 40% (41,4%, mai exact)! Da, desi scaderea salariilor a fost de doar 25%, suma alocata de la bugetul de stat pentru invatamant s-a diminuat cu 40%. Ceea ce inseamna ca s-au redus nu doar salariile, ci si multe alte cheltuieli destinate acestui domeniu.
Altfel spus, taierea bugetara a fost mult mai drastica.
Bani de la bugetele locale
Si sumele alocate de la bugetele locale s-au redus, chiar daca mai putin pronuntat comparativ cu alocarile statulului. Si edilii locali au taiat din finantarea pentru invatamant.
In 2008, edilii locali au alocat invatamantului fonduri in suma totala de 12,6 miliarde de lei. In anii urmatori insa, aceasta suma a scazut considerabil.
Dar iata cati bani s-au alocat pentru invatamant de la bugetul de stat si de la bugetele locale
https://econtext.ro/dosar–2/analiza/criza-din-invatamant-statul-a-taiat-peste-40-din-fondurile-alocate-educatiei-in-ultimii-ani-vezi-cati-bani-mai-primeste-invatamantul-romanesc.html