Titlurile de stat din ediția Centenar, cu dobânda de 5% anual, pe cinci nu au stârnit interesul românilor deși Ministerul Finanțelor a plusat cu 0,5 puncte procentuale, de la 4,5%, chiar în ziua lansării emisiunii, vineri 15 iunie.
Pregătită de o jumătate de an și lansată cu mare campanie media emisiunea de titluri de stat nu dă semene ca a produs prea mare rumoare. În ciuda anticipațiilor unor liberali care au admis ca sunt orice în afară de liberali, cum este parlamentarul Daniel Zamfir, românii nu se bulucesc să își scoată banii din bănci și să ia cu asalt oficiile poștale. Zamfir sria ieri pe pagina sa de Facebook că ”Ministrul Finanțelor face o mutare foarte bună pe piața financiară (…) în condițiile în care la bănci dobânda la depozite este practic zero”.
Greu de spus cum a făcut calculele când la bănci dobânda anuală este intre 2,5% și 3% iar adăugând capitalizarea, ceea ce titlurile de stat nu oferă. ecartul se reduce semnificativ. Avantajul major al titlurilor de stat este că sunt garantate de statși nu sunt impozabile, ceea una peste alta ar putea fi considerată un motiv de a specula această oportunitate. Totuși vorbim de o dobândă pe cinci ani de 25%. Iar oportunitatea ar fi dacă peste cinci ani inflația ar fi 1%. Dar dacă nu va fi?
Nu știm care este explicația dar în primele trei zile de la momentul lansării emisiunii reacția celor căror le este adresată oferta, micul investitor, pensionarul sau salariatul vizat nu se face simțită. Am enumerat la capitolul adresabilitatea ofertei pensionarul pentru este singura explicație pentru ce valoarea titlurilor este de 1 leu și pot fi cumpărate…”fără număr”. Ar mai fi și explicația absorbirii oricărui sume dar la fel de bine putea fi de 100 sau o mie de lei. Practic nu are importanță forma în care au fost emise, dar în acest moment interesul este cât dobânda calculată de Daniel Zamfir la depozitele la termen ale băncilor: zero. Cel puțin în București.
Realitatea Financiară, a monitorizate zilnic, timp de trei zile lucrătoare un număr de patru unități (una din sectorul 3, două din sectorul 1 și una din 6). În ziua de lansare a ofertei nici o unitate poștală nu le-a avut la vânzare. Motivul: nu se primiseră nici instrucțiuni, nici prospectul de emisiune. Luni, o unitate din trei nu le pusese în vânzare pentru că deși primise prospectul, nu primise și instrucțiunile.
La unitățile care le scoseseră la vânzare fuseseră, după spusele angaților de la ghișeu, doar șase cumpărători. Nu am riscat să ne deconspirăm identitatea și nici să facem vreunui angajat al Postei Române vreun rău (în caz că ne-ar fi dezvăluit vreo sumă) așa că nu am întrebat ”cât?”, ci doar ”cât?”. Marți lucrurile nu se schimbaseră semnificativ. Tot sub zece persoane la cele patru unități poștale au achiziționat titlurile de stat din oferta Ministerului Finanțelor.
La începutul anilor 2000 când au fost lansate titluri de stat pentru populație, inițial cu vânzare prin unitățile Banc Post. Ulterior doar prin cele ale Trezoreriei statului. În acea perioadă dobânzile mari oferite creea cozi precum cozile la carne înainte de 1990, buluceală și haine rupte. Vremurile s-au schimbat. inflația și implicit randamentul titlurilor de stat au scăzut până nu când pentru stat împrumutul de la populație nu mai reprezentat, din cauza costurilor de distribuire și administrare, o oportunitatea. Urmarea este cunoscută. Statul a preferat să se împrumute (până în 2016) exclusiv de pe piața interbancară (la care puteau participa și persoanele fizice, dar numai prin intermediul băncilor comerciale).
Exercițiul actual poate fi și un test și propagandă. Costurile unei asemenea emisiuni sunt ridicate, dobânda este destul de mare pentru o țară care pretinde că în scurt timp intenționează să treacă la euro. Primul semn de reușită al testului ar fi ca până la 6 iulie, când va fi închisă oferta, să se fi distribuit cele 4 miliarde de lei disponibile. Iar al doilea: la termenul scadent, în 2023, dobânda de 25% să fie mai mare decât inflația pe cinci ani. Asta din perspectiva investitorului.
Pentru stat, așa cum se văd lucrurile acum, nu exită decât varianta pierzătoare. Din cauza costurilor. Statul trebuie să plaseze acești bani în economie cu randamente mai mari de 5% pentru ca oferta să constituie un succes. Dar dacă banii se vor duce exclusiv spre acoperirea deficitului bugetar, adică preponderent spre în salarii și pensii, despre ce proiftabiltate poate fi vorba? S-ar putea împrumuta la costuri mai mici decât de la bănci. Singura variantă în care, pentru stat, ar fi convenabil să se împrumute de la populție la dobânda actuală, este ca, peste cinci ani, inflația să fie mai mare de 5%. Dar asta nu cred că își dorește vreun ministru al finanțelor care mai este și om politic.
Perioada de valabilitatea a emisiunii de titluri de stat Centenar se încheie pe 6 iulie. Rămâne de văzut dacă românul își va lichida conturile de la bănci și își va muta rezervele la stat, așa cum previzionează Daniel Zamfir. Plauzibil doar dacă românul ar avea atâta disponibil de lichiditate încât să își permită să nu se mai atingă de banii aceștia timp de cinci ani.
