Serviciile feroviare sunt perturbate şi unele şcoli sunt închise joi în Franţa, în timp ce gunoaiele neridicate se acumulează pe străzi, în cea de-a noua zi de greve la nivel naţional împotriva nepopularei legi de reformă a pensiilor, transmite Reuters.
Protestatarii au blocat joi dimineaţă o autostradă în apropiere de Toulouse, în sud-vestul ţării, şi un depou de autobuze la Rennes, în vest, a scris cotidianul Le Parisen.
Marşuri de protest sunt programate în multe locuri din ţară în cursul zilei de joi.
Preşedintele Emmanuel Macron a declarat miercuri că legea va intra în vigoare până la sfârşitul anului, în pofida escaladării tensiunilor în toată ţara.
‘Cel mai bun răspuns pe care i-l putem da preşedintelui este că milioane de oameni sunt în grevă şi pe străzi’, a spus Philippe Martinez, liderul confederaţiei sindicale CGT.
Protestele împotriva reformei – care majorează vârsta de pensionare de la 62 la 64 de ani şi accelerează creşterea numărului de ani până la care un angajat trebuie să lucreze pentru a beneficia de pensie integrală – au atras mari mulţimi în marşurile organizate de sindicate începând din ianuarie.
Cele mai multe proteste au fost paşnice, dar furia a crescut după ce guvernul a trecut legea prin asumarea răspunderii, fără vot în parlament, săptămâna trecută.
Ultimele şapte nopţi au fost marcate de demonstraţii spontane la Paris şi în alte oraşe, unde s-a dat foc tomberoanelor şi s-au produs ciocniri cu poliţia.
Sindicatele anticipează că ziua de greve şi proteste de joi va atrage o participare uriaşă împotriva a ceea ce ele spun a fi ‘dispreţul’ şi ‘minciunile’ lui Macron.
Laurent Berger, liderul celui mai mare sindicat din Franţa, CFDT, moderat, a declarat la postul BFMTV că guvernul trebuie să retragă legea pensiilor.