Război în Ucraina, ziua 653. Joi, Kievul a dezvăluit semnarea unui acord de colaborare cu SUA, având ca scop stimularea producției de armament în Ucraina, pentru a asigura continuitatea eforturilor de rezistență împotriva invaziei ruse.
Război în Ucraina, ziua 653. Această inițiativă a fost lansată în contextul preocupărilor cu privire la posibila diminuare a sprijinului occidental.
Acordul, încheiat în timpul unei conferințe de presă dedicate industriei de apărare ucrainene și americane desfășurate la Washington, stipulează că Kievul „va primi pe termen scurt mijloacele necesare pentru a învinge pe câmpul de luptă”, conform unui comunicat de presă al preşedinţiei ucrainene.
În contextul riscului de restricționare a aprovizionării externe, autoritățile de la Kiev își canalizează eforturile către stimularea industriei de apărare. Aceasta este considerată una dintre „principalele priorități” ale acestui acord de colaborare.
Război în Ucraina, ziua 653. Acord cu două companii americane
Potrivit unui oficial ucrainean citat de Reuters joi, Ucraina a ajuns la un acord cu două companii americane pentru producția comună a proiectilelor de artilerie de calibru 155 mm, esențiale pentru forțele sale armate.
Cererea pentru proiectile de artilerie de 155 mm a cunoscut o creștere semnificativă după invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina în 2022.
Statele Unite și aliații lor au furnizat peste două milioane de astfel de proiectile către Kiev și au planuri de a-și intensifica producția pentru a reface stocurile pe cale de epuizare.
„Avem acorduri cu două companii americane de top pentru a produce în comun în Ucraina muniţie de calibru 155”, a declarat Oleksandr Kamîşin, ministrul ucrainean pentru industrii strategice.
Joe Biden avertizează că Putin nu se va mulțumi cu Ucraina
„Vladimir Putin nu se va mulțumi cu Ucraina și dacă va ataca un aliat din NATO, soldații americani vor ajunge să lupte cu rușii”, a spus Joe Biden Congresului, în timp ce încerca să-l convingă să aprobe un buget suplimentar, pentru a sprijini militar Kievul.
Joi, Congresul american a eşuat în eforturile sale de a aproba un pachet financiar în valoare de 106 miliarde de dolari, destinat sprijinirii Ucrainei şi Israelului.
Necesitatea adoptării bugetului de asistenţă militară a fost pusă în balanţă de către republicanii din Congres, care au insistat asupra unei abordări mai riguroase a politicii migratorii, luând în considerare creşterea presiunii la frontiera cu Mexicul.
„Această chestiune nu mai rabdă amânare. Congresul american trebuie să adopte o finanțare suplimentară pentru Ucraina înainte de vacanța de sărbători! Nu vă faceţi iluzii, istoria îi va judeca aspru pe cei care întorc spatele cauzei libertăţii.
Nu-l putem lăsa pe Putin să câştige! Repet, nu putem permite aşa ceva! Partizanatele meschine şi disputele politice nu pot sta în calea responsabilităţii noastre de națiune-far a lumii! Lumea întreagă sta la propriu cu ochii pe noi. Ce vor face Statele Unite? Dacă noi nu mai sprijinim Ucraina, ce credeţi că va face restul lumii?”, a spus Biden.
Război în Ucraina, ziua 653. „Un soldat s-a întors din captivitatea rusă mai slab cu 77 de kilograme”
Război în Ucraina, ziua 653. Dmitro Lubineț, comisarul Radei Supreme pentru Drepturile Omului, a menționat într-un discurs ținut la conferința internațională pentru drepturile omului „Libertate sau frică” că un militar întors din captivitatea rusă a pierdut în greutate 77 de kilograme, conform relatării Ukrainska Pravda.
„Cea mai mare pierdere în greutate înregistrată oficial a unei persoane în timpul celor 5 luni de captivitate în Rusia este de 77 de kilograme”, a afirmat Lubineț.
Potrivit acestuia, ucrainenii reținuti erau hrăniți cu o substanță lichidă care părea a fi apa colorată. De asemenea, există estimări că în prezent aproximativ 28.000 de cetățeni ucraineni se află în captivitate în Rusia, alături de prizonierii de război.