0.5 C
București
9 aprilie 2025
econtext.ro
ACTUAL

România a testat arma de care se teme Putin. Cu ce s-a tras la malul mării?

România a testat arma de care se teme Putin. Cu ce s-a tras la malul mării?

Al doilea sistem de rachete antiaeriene Patriot din România a devenit operațional, după ce primele module de lansare au fost testate într-un exercițiu, la Capu Midia, în județul Constanța.

România a testat arma de care se teme Putin. Cu ce s-a tras la malul mării?

Sistemul Patriot este compus dintr-un radar de mare putere, centru de comandă și șase până la opt lansatoare de rachete, montate pe autocamioane.

Și utilizează două tipuri de rachete cu rază de 150 de kilometri – unele care explodează în apropierea țintei, iar altele – mai avansate tehnologic – care urmăresc focosul rachetei adverse.

Primul nostru sistem Patriot, operaționalizat la sfârșitul anului trecut, este cerut de Ucraina.

Președintele Iohannis va convoca o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării, săptămâna viitoare, pentru a discuta solicitarea.

Related posts

Nicuşor Dan susţine că s-a întâlnit o singură dată cu Coldea: „La Ambasada Franţei, eu intram şi el ieşea, sau invers, şi ne-am zis bună ziua, asta a fost tot”

econtext

Cea mai recentă decizie CEDO și cazul FETÖ

econtext

Nicolae Ciucă declară: România trebuie să-și întărească sistemul de apărare

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More