Cristian Popescu Piedone a spulberat luni seară, în exclusivitate, la România TV, toate speculațiile conform cărora, s-ar retrage din cursa pentru Primăria Capitalei.
Se retrage Cristian Popescu Piedone din cursa pentru Primăria Capitalei? În cadrul emisiunii ”Punctul culminant”, prezentată de jurnalistul Victor Ciutacu, primarul Sectorului 5 a dezvăluit care a fost motivul plecării sale din țară.
Se retrage Cristian Popescu Piedone din cursa pentru Primăria Capitalei?
”Dacă eu am plecat din țară în weekend a fost ca să mă antrenez. Nu dau bir cu fugiții. Astea sunt mituri aruncate de fricoșii ăștia. Merg direct la Cișmigiu să mă uit de pe geam cum se reface Cișmigiul, grădina istorică. De acolo o să supraveghez”, a declarat Cristian Popescu Piedone, în exclusivitate, la România TV.
Întrebat de unde au apărut zvonurile cum că s-ar retrage din cursa electorală, actualul edil al Sectorului 5 a răspuns: Eu în niciun caz nu am spus așa ceva. Nici în vis, nu am visat așa ceva.”
Cristian Popescu Piedone a subliniat că el este bucureșteanul care vrea să fie primar pentru toți bucureștenii. Mai mult, el a ținut să precizeze că se poziționează extraordinar de bine în sondaje.
”Treaba e simplă, luând după sectoare, Sectorul 1 mă votează astăzi, am mai multe procente decât în Sectorul 3, există, eu vorbesc de sondaje. Indiferent de zonă, se numește București, indiferent că faceți referire la zone mai rău vamate. Ăștia de spuneți dvs. din Primăverii, Nordului, nu sunt cei care au nevoie de schimbări, ceilalți au. Eu sunt bucureșteanul care vreau să fiu pentru toți bucureștenii primar, nu doar pentru un sector”, a mai spus Piedone.