7.1 C
București
31 ianuarie 2025
econtext.ro
ȘTIRI

Șefa Băncii Centrale Europene, de la Davos: „Lenea” și „aversiunea față de riscuri” sunt cauzele decalajului dintre Europa și SUA

„Lenea” Europei și retincența față de „riscuri” sunt în mare parte responsabile pentru declinul economic al blocului, a declarat Șefa Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, în cadrul reuniunii anuale de la Davos, Elveția.

„Avem multe atuuri, dar de multe ori ne tragem singuri un glonț în picior pentru că nu finalizăm munca pe care ne-am propus să o facem”, a spus ea, îndemnând liderii UE să aprofundeze piața unică prin eliminarea barierelor din calea comerțului și a investițiilor, potrivit EurActiv.

Șefa Băncii Centrale Europene, de la Davos i-a încurajat pe europeni să-și investească economiile în investiții productive, ceea ce ar trebuie să le mai înfrâneze din reacția instinctivă împotriva riscurilor.

„Nu este în ADN-ul nostru să acceptăm eșecurile, așa cum e în SUA. Dar cred că lucrurile se schimbă și trebuie să accelerăm schimbarea”, a spus Lagarde la Davos.

Încurajarea canalizării economiilor cetățenilor către investiții productive, a spus ea, ar contribui la abordarea aversiunii instinctive a europenilor față de asumarea de riscuri.

„Există multe investiții care trebuie realizate în infrastructură. Multe investiții necesare pentru autonomia strategică a Europei în ceea ce privește infrastructura tehnologică, acestea sunt lucrurile care trebuie stimulate”, a spus Lagarde.

De asemenea, vice-cancelarul Germaniei, Robert Habeck, a subliniat la Davos că revenirea lui Trump trebuie să „provoace o schimbare”.

„Dacă spunem o să treacă și asta și apoi ne întoarcem la obiceiurile noastre leneșe facem totul greșit”, a transmis vice-cancelarul.

Related posts

Israelul a emis ordine de evacuare a populației din suburbiile Beirutului. Situația devine tot mai gravă

econtext

O rachetă nucleară Sarmat a explodat în timpul testelor dintr-o mină din Rusia. Este al patrulea eșec

econtext

Mircea Geoană a ajutat la prevenirea unui război. Dezvăluirile unui fost șef NATO

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More