6.7 C
București
24 noiembrie 2024
econtext.ro
ACTUAL

Trei bărbați, reținuți după bătaia din magazinul Lidl din Titan. Agenții de pază care nu au intervenit au fost sancționați

Cei trei bărbați care au luat la bătaie, miercuri, alți doi clienți ai magazinului din cartierul bucureștean Titan sunt anchetați pentru infracțiuni de „amenințare”, „lovire sau alte violențe” și „tulburea ordinii și liniștii publice” și vor fi prezentanți magistraților, care vor decide dacă emit mandat de arestare preventivă, a transmis Poliția Capitalei într-un comunicat de presă.

Cei doi agenți de pază din magazinul Lidl care au asistat la bătaie fără a interveni au fost sancționați contravențional, mai anunță poliția. Cu o zi înainte, Lidl preciza că agenții de pază au respectat procedurile interne ale companiei și au intervenit, însă atunci când situația a devenit riscantă, au apelat la 112.

„Polițiști din cadrul Compartimentului Sisteme de Securitate Private – Secția 13 au efectuat verificări pe linia respectării prevederilor Legii 333/2003 și au aplicat două sancțiuni contravenționale celor doi agenți de pază, angajați ai unei societăți care asigură securitatea în supermarketul din sectorul 3, aflați în timpul serviciului la momentul producerii evenimentului”, precizează Poliția Capitalei.

Incidentul a avut loc miercuri, 19 iulie, în jurul orei 18:00, în supermarketul Lidl de pe strada Brăţării, iar scandalul a pornit după ce un bărbat le-a reproşat unor tineri că se bagă în faţă la rând, potrivit unui martor ocular.

„Un tată, un domn în vârstă, şi fiul lui au fost bătuţi. Domnul în vârstă aştepta la rând la case, iar cei patru s-au băgat în faţă. Domnul le-a spus să stea la rând, însă cei trei au început să îl înjure şi să îl ameninţe. Când a terminat de plătit, domnul le-a spus «nu vă e ruşine, am o vârstă». Golanii au tăbărât pe el şi l-au bătut într-un mare hal. L-au desfigurat, i-au dat cu o sticlă în cap, era plin de sânge”, a relatat o femeie, martor la incident, pentru aktual24.

După ce au fost sesizați de agenții de pază, polițiști din cadrul Secției 13 au intervenit la supermarket.

„Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au luat legătură cu cele două persoane vătămate și au demarat verificările, pentru stabilirea situației de fapt. De asemenea, a fost solicitată prezența unui echipaj de prim ajutor, victimele fiind transportate la o unitate medicală, pentru îngrijiri suplimentare”, a precizat Poliția Capitalei.

Vă avertizăm că filmarea conține scene violente:

Bataie in Lidl Titan, niciunul dintre oamenii de ordine nu a intervenit pic.twitter.com/k1TnNkWKda

— aktual24.ro (@ak24ro) July 20, 2023

Related posts

„Aveam un onorariu uriaș”. Adevăratul motiv pentru care Dan Negru a plecat de la Antena 1!

Nemeșan Iulian

Pensiile speciale cresc în continuare. Câți bani ne costă un magistrat pensionar

econtext

Maia Sandu: Războiul Rusiei împotriva Ucrainei lovește aproape de casă, în Republica Moldova

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More