0.8 C
București
22 noiembrie 2024
econtext.ro
ACTUAL

Răsturnare de situaţie în dosarul Caracal! Procurorii au decis: Fapta nu există

La 4 ani de la cazul Caracal, singurul vinovat din dosar rămâne Gheorghe Dincă, deși intervenția autorităților, care au fost informate în timp util, a avut loc la multe ore după înștiințarea acestora. În mai anul acesta, Dincă a fost condamnat definitiv la 30 de ani de închisoare pentru uciderea Alexandrei Măceșanu şi a Luizei Melencu. Poliţiştii şi procurorii implicaţi în caz au scăpat de acuzaţii.

Decizia uluitoare a procurorilor în cazul colegului lor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal
În cursul lunii iulie din acest an, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a decis clasarea dosarului penal 2204/P/2019 în care procurorul Cristian Popescu era cercetat pentru abuz în serviciu, favorizarea făptuitorului şi neglijenţă în serviciu. Procurorii au concluzionat că, în cazul colegului lor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, fapta nu există sau nu e prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege.

Ancheta a fost demarată de Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) pe 26 iulie 2019, imediat după ce opinia publică a aflat din mass-media despre intervenţia autorităţilor din cazul Caracal: un lanţ de greşeli, recunoscute ulterior şi de instituţiile statului, care au deschis anchete disciplinare şi au dispus sancţiuni.

Polițiștii au identificat adresa lui Dincă după 12 ore de când Alexandra sunase la 112 Miercuri, 24 iulie 2019, Alexandra Măceşanu, o fată de 15 ani, a plecat de acasă, din comuna Dobrosloveni (Olt) spre Caracal, pentru a se întâlni cu un prieten. A fost luată „la ocazie” de Gheorghe Dincă, un bărbat de 66 de ani din Caracal, care a răpit-o, a bătut-o şi a violat-o. A doua zi, fata a găsit un telefon în casa unde era sechestrată şi a sunat la 112. Era ora 11:05. Până la 11:46, Alexandra a vorbit cu cei de la 112, dar şi cu poliţiştii care au sunat-o.

Potrivit rechizitoriului DIICOT prin care Dincă a fost trimis în judecată, poliţiştii au identificat adresa acestuia abia spre miezul nopţii. Trecuseră 12 ore de când Alexandra sunase la 112, implorând să fie salvată. Au mers să o salveze, după 19 ore de la apelul la 112. Și abia „la ora 2:00 procurorul şi prim-procurorul au apreciat că este oportună obţinerea unor mandate de percheziție”, se arată într-un raport al Serviciului de Îndrumare și Control din cadrul Parchetului General. La ora 02:15 (02:39, potrivit rechizitoriului – n.r.), un judecător a aprobat percheziţia pe proprietatea lui Dincă.

Conform DIICOT, procurorul de caz a decis, împreună cu poliţiştii, ca percheziţia să se facă „începând cu ora 06:00”, pentru a nu pune în pericol legalitatea probelor ce puteau fi găsite acolo. Pe timpul nopţii, „imobilul a fost supravegheat operativ”. Când au intrat în curtea lui Dincă, au mai găsit doar butoiul de tablă pus pe pirostrii, iar sub el, cenuşă şi fragmente de oase umane.

Cristian Popescu a fost pus sub acuzare în 2019

Acuzat pentru că nu a vrut să intre noaptea peste Dincă, procurorul de caz care a decis ca percheziția să se facă dimineața este Cristian Ovidiu Popescu. El a supravegheat cercetările în dosarul penal deschis pentru dispariția Alexandrei Măceșanu, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal.

În septembrie 2019, Ovidiu Popescu a fost pus sub acuzare de SIIJ pentru că nu a dispus ca percheziţia să fie făcută imediat şi „ar fi respins propunerea organelor de poliție de a pătrunde în domiciliul lui Dincă Gheorghe”.

Legea permite efectuarea unei percheziții domiciliare şi pe timpul nopţii, în cazul infracţiunilor flagrante, au subliniat procurorii de la SIIJ. În martie 2022, SIIJ a fost desfiinţată, iar în aceeaşi lună, dosarul în care era acuzat procurorul Popescu „a fost transmis pe cale administrativă, conform competenţei, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova”, precizează Parchetul General, la solicitarea Libertatea. Anul trecut, 5.602 dosare cu infracțiuni săvârșite de magistrați au ajuns la parchetele din ţară. La scurt timp, au fost soluţionate 1.076. Toate, cu clasare, potrivit raportului de activitate al Parchetului General.

La începutul acestui an, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova avea în lucru 551 de dosare cu infracțiuni săvârșite de magistrați. Printre ele, şi cel al procurorului Ovidiu Popescu, care a fost clasat zilele trecute.

În iulie 2019, și Inspecţia Judiciară a anunţat că procurorul Ovidiu Popescu e cercetat disciplinar pentru exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă, deoarece „nu a consimţit la pătrunderea, anterior orei 6:00 a zilei de 26 iulie 2019, în imobilul suspectului, unde se presupunea că se află victima”, în condiţiile în care „procurorul avea posibilitatea pătrunderii chiar şi fără mandat, pe baza stării de necesitate”, se arată în raportul Inspecţiei Judiciare.

A fost declarat nevinovat în 2023!

Pe 1 august 2019, Ovidiu Popescu a fost suspendat din funcţie, printr-o decizie a Secţiei pentru procurori în materie disciplinară din CSM. După numai patru luni însă, aceeaşi secţie a CSM a decis că procurorul se poate întoarce la serviciu, iar el a revenit la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal.

În decembrie 2019, cei din CSM au suspendat judecarea acţiunii disciplinare care îl viza, „până la soluţionarea în mod definitiv” a dosarului de la SIIJ. Inspecţia Judiciară a atacat decizia, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis reluarea judecării acţiunii disciplinare. Pe 17 mai anul acesta, după patru ani de verificări, Secţia pentru procurori în materie disciplinară din CSM l-a declarat nevinovat pe procurorul Popescu.

Ovidiu Popescu e în continuare procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal. Anul trecut, el şi-a cumpărat o casă de 242 mp în Caracal, iar în 2021, conform ultimei declaraţii de avere depuse, a încasat un venit net de 411.883 de lei (aproape 7.000 de euro/lună) din „activitate judiciară, salariu şi diferenţe salariale restante”.

În dosarul penal în care a fost cercetat procurorul Popescu, SIIJ a pus sub acuzare, pentru abuz în serviciu, şi trei poliţişti de la secţia din comuna Osica de Sus, județul Olt. Dintre toţi polițiștii implicaţi în cazul Caracal, ei sunt singurii inculpați, fiind acuzați că nu au reacţionat prompt în ziua dispariţiei Alexandrei Măceşanu.

Related posts

Taxa pe Soare contestată de Asociația Prosumatorilor. Guvernul vrea mai mulți bani de la români

econtext

Viktor Orban a uimit pe toată lumea. Cu cine s-a întâlnit premierul Ungariei

econtext

Rusia a tranzitat de 7 ori combustibil nuclear prin România după invazia Ucrainei. Cine a luat banii

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More