0.8 C
București
22 noiembrie 2024
econtext.ro
ȘTIRI

Războiul din Ucraina, ziua 535. Kievul vrea garanții de securitate până la finalul anului

Războiul din Ucraina a intrat într-o nouă zi, cea cu numărul 535. Politicienii de la Kiev au început discuțiile cu Marea Britanie privind garanţiile de securitate pe care le pot obține. Guvernul ucrainean își propune să aibă primele acorduri de acest fel până la sfârşitul anului. Rusia a lansat rachete Kinjal împotriva unui aerodrom ucrainean. Pe de altă parte, oficialii de la Kiev reclamă o întârziere a programului de pregătire a piloților pe avioane de luptă F-16.

 Războiul din Ucraina: Kievul a început consultările cu Marea Britanie pentru stabilirea garanţiilor de securitate pe care le-ar putea obține, Kievul dorește să finalizeze primele acorduri de acest fel până la finalul anului în curs, după cum a declarat un important oficial ucrainean, citat de Reuters.

„Scopul nostru este să avem primele astfel de acorduri în vigoare până la sfârşitul anului. (…) Consultările noastre cu Marea Britanie au început”, a declarat Andrii Iermak, şeful de cabinet al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Ucraina face eforturi pe lângă diplomațiile marilor puteri pentru a-și asigura garanții de securitate împotriva Rusiei. Demersurile oficialilor de la Kiev au în vedere obținerea acestor garanții până la momentul în care țara va îndeplini condițiile și va adera la NATO. Președintele Volodimir Zelenski și-a intensificat apelurile pentru a obține cât mai multe garanții ferme din partea aliaților occidentali, punând accent deosebit pe SUA și alte țări importante din NATO.

Volodimir Zelenski i-a asigurat pe ucraineni că lucrează pentru întărirea apărării aeriene a ţării şi a menţionat o discuţie eficientă, dar care rămâne secretă, pe care Kievul a avut-o cu reprezentanţi ai conducerii militare britanice.

„Nu uităm obiectivul nostru principal – să câştigăm războiul şi să nu pierdem ţara. Ucraina trebuie să profite la maximum de şansa sa istorică de dezvoltare, care a fost câştigată prin curajul poporului nostru – al întregului nostru popor”, a spus Zelenski.

Războiul

Ucraina doreşte ca după război să adere la Uniunea Europeană şi la NATO.

UE a livrat obuze de artilerie

UE a livrat peste 200.000 de obuze de artilerie Ucrainei

Ajutorul militar european pentru Ucraina

Uniunea Europeană a livrat 223.800 de obuze Ucrainei. Este prima etapă a planului de furnizare a unui milion de proiectile de artilerie pentru a ajuta Kievul să facă față Rusiei, conform AFP.

În martie, UE a aprobat un plan de două miliarde de euro pentru a livra Ucrainei un milion de obuze de 155 mm din stocurile statelor membre. De asemenea, planul își propunea achiziții comune de muniție pentru Kiev. Forțele ucrainene se plâng de lipsa de muniție, în contextul contraofensivei lansate la începutul lunii iunie.

În cadrul primei etape a planului, care se desfășoară în perioada 9 februarie – 31 mai, a fost alocat un miliard de euro pentru a rambursa statelor membre ale UE aproximativ jumătate din costul obuzelor furnizate.

„Statele membre au livrat aproximativ 223.800 de muniții de artilerie (artilerie autopropulsată cu rază lungă de acțiune, muniții ghidate cu precizie și muniții pentru mortiere) și 2.300 de rachete de toate tipurile”, a declarat purtătorul de cuvânt al UE, Peter Stano.

Uniunea Europeană pare să fie departe de a atinge obiectivul de un milion de obuze livrate Kievului până în primăvara anului viitor.

Racheta hipersonica Kinjal

Războiul

Războiul din Ucraina: Rusia a atacat cu rachete Kinjal un aerodrom din Ucraina. Sursa foto: Twitter

Atac cu rachete Kinjal asupra unui aerodrom ucrainean
Rusia a lansat un atac cu rachete hipersonice Kinjal împotriva unui aerodron din Ucraina. Atacul a vizat și eliminarea unor piloți ucraineni care urmează să participe la antrenamente pe avioane de luptă F-16 de fabricație americană. Informația a fost confirmată de Forțele Aeriene ucrainene, citate de CNN.

Atacul a vizat aerodromul Kolomia – situat tot în vestul Ucrainei, în regiunea Ivano-Frankivsk.

Potrivit sursei citate, una dintre cele patru rachete rusești a fost doborâtă, însă celelalte trei au lovit în apropierea unuia dintre aerodromurile militare ucrainene. De altfel, această infrastructură a constituit o țintă pentru armata rusă de mai multe luni, a declarat purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene, Iurii Ihnat, pentru televiziunea ucraineană.

„De data aceasta, tinerii noștri piloți au fost vizați. Tinerii noștri piloți care vor pleca în curând la antrenament”, a declarat Ihnat.

Oficialul ucrainean a afirmat că Rusia „a vrut să îi lovească pe tinerii noștri, privându-ne de perspectiva de a ne retehnologiza în continuare cu cele mai noi tehnologii occidentale. Dar, după cum vedem, nu au reușit acest lucru”.

Vladimir Putin a prezentat racheta Kinjal ca pe un exemplu al arsenalului modernizat de rachete al Rusiei, susținând că viteza sa hipersonică o face extrem de dificil de interceptat.

Războiul din Ucraina: Programul de pregătire a piloților ucraineni pe F-16 întârzie

Kievul se plânge că antrenamentele pentru piloții săi, pe avioane de luptă americane au fost amânate. Deși Ucraina și-ar dori să primească rapid avioane F-16, primii piloţi care urmează să fie instruiţi pentru a le manevra nu vor fi pregătiți să le piloteze mai devreme de vara anului viitor, scrie The Washington Post. Centrul de pregătire din România nu a fost pus la punct, încă, iar până la înființarea sa va mai dura o perioadă, estimează oficialii americani.

Un prim grup de şase piloţi ucraineni ar urma să finalizeze antrenamentul pe avioanele F-16 în vara anului viitor, au declarat oficiali cu rang înalt din Ucraina. Acest lucru se întâmplă din cauza unui şir de întârzieri din partea partenerilor occidentali în implementarea unui program de instruire, scrie The Washington Post.

Danemarca şi Ţările de Jos s-au oferit să conducă operațiunea de instruire a piloţilor ucraineni. Acest lucru i-a făcut pe ucraineni să spere că vor primi F-16 până în septembrie.

Începerea antrenamentelor a fost amânată de mai multe ori, iar Ucraina va trebui să mai aștepte un an până va primi avioanele de luptă. Acest lucru afectează și desfășurarea contraofensivei care este foarte lentă. Oficialii de la Kiev spun că avioanele le-ar oferi un avantaj militar semnificativ şi ar ajuta la o mai bună protecţie a civililor împotriva atacurilor frecvente ale Rusiei cu rachete şi drone.

Related posts

Grupul Wagner ar încerca să recruteze într-un stat membru NATO. Poliția din Polonia, în alertă

econtext

10 piloți ucraineni învață în România cum să îl „doboare” pe Putin cu F-16. Ce este „A treia etapă”?

econtext

Brigitte Macron și dieta ei care sfidează vârsta. Ce alimente preferă?

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More