10.1 C
București
20 mai 2025
econtext.ro
ȘTIRI

Publicatia Time titrează, suportul vestic nu pare să-i mai fie de ajutor Ucrainei: Nu există destul personal pentru armele din Occident

Un apropiat al președintelui Zelensky a declarat pentru revista Time că nu există suficient personal pentru a folosi armele vestice existente acum în dotarea ucrainenilor: „Nu avem oamenii care să le folosească”, a declarat sursa, al cărei nume nu a fost făcut public.

Ucrainenii fug în continuare de război

Time scrie și că Ucraina nu reușește să împiedice bărbații care pot fi recrutați să plece ilegal din țară. Legea marțială actuală le interzice celor cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani să facă acest lucru. Peste 6.100 de bărbați au fost prinși cu documente false în timp ce încercau să iasă din țară, potrivit AFP.

Potrivit unor surse, în zonele ocupate din Ucraina (inclusiv Crimeea) s-ar afla acum 420.000 de luptători ruși. Cifra include organizațiile paramilitare și forțele de securitate.

Comparație între forțele ruse și cele ucrainene în 2023 (Rusia are de patru ori mai mulți militari decât Ucraina în serviciu activ: 830.990 vs 200.000).

Related posts

Planurile secrete ale lui Putin pentru încheierea războiului din Ucraina, dezvăluite de spioni

econtext

ISW: Probabilitate scăzută pentru o ofensivă terestră de succes a Rusiei împotriva Harkivului

econtext

Moscova susţine că a doborât 25 de drone ucraine care intenţionau să atace Crimeea

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More