0.8 C
București
22 noiembrie 2024
econtext.ro
ACTUAL

Vacanţa de iarnă s-ar putea prelungi. Părinţii se opun, vor ca elevii să meargă la şcoală în ianuarie

Vacanţa de iarnă s-ar putea prelungi. Profesorii ameninţă din nou cu greva generală în luna ianuarie în cazul în care Guvernul nu va opera majorările promise la precedentul protest de amploare al dascălilor.

Vacanţa de iarnă s-ar putea prelungi. Profesorii ar putea face iar grevă dacă nu li se majorează salariile aşa cum s-a promis.

Vacanţa de iarnă prelungită nu este pe placul părinţilor

Au fost discuţii tehnice la Ministerul Educaţiei, discuţii privind coeficienţii şi grila de salarizare pentru sistemul de învăţământ. Sindicatele îşi doresc pentru profesorii debutanţi să aibă un salariu egal cu salariul mediu brut pe ţară, undeva la 6.800 de lei aşa cum a fost promisiunea din vară. Problema cea mai gravă este însă în rândul directorilor acolo unde salariile ajung să fie mai mici decât cele ale unui învăţător sau profesor.

Mai mulţi directori spunea că au salarii mai mici cu 1.000 sau 1.500 de lei decât colegii de la catedră şi că nu vor mai rezista mult timp aşa. Sindicaliştii au în plan o grevă în ianuarie, dar doar dacă Guvernul nu se va ţine de cuvânt. Părinţii spun că nu vor mai susţine încă o grevă în sistemul de învăţământ. Sunt deja foarte multe lacune şi foarte multe zile libere în rândul elevilor, susţin părinţii.

Ministerul Educaţiei a ajuns la un consens privind creşterea salariilor personalului didactic din 2024. Urmează să fie calculat impactul bugetar
Directorii, directorii adjuncți, inspectorii școlari și personalul cu funcții de conducere vor primi o extra creștere salarială de 1500 de lei pe lângă cei 20%.

Vacanţa de iarnă s-ar putea prelungi

Sindicatele au stabilit grilele de salarizare cu o creștere de 20% pentru personalul didactic, nedidactic și auxiliar, de la 1 ianuarie, potrivit surselor Edupedu.ro. Urmează ca acum Ministerul Educației să calculeze impactul bugetar cu această propunere, iar apoi în cursul să aibă loc o nouă întâlnire cu premierul Ciolacu care să spună dacă bugetul Educației pe anul viitor va putea susține majorările propuse.

Luni, 27 noiembrie, au avut loc noi discuții la Ministerul Educației privind grilele de salarizare care să conțină majorările salariale promise de Guvern de la 1 ianuarie.

OUG nr. 57/2023 prevede o majorare de “50% din diferența stabilită între salariul de bază aflat în plată și salariul de bază stabilit prin grila de salarizare în vigoare la 1 ianuarie 2024”, iar salariul profesorului debutant să pornească de la salariul mediu net, prognozat pentru 2023.

Majorarea salarială pe care s-ar fi făcut impactul bugetar, convenită cu sindicatele, ar fi de 20% pe toată grila salarială. În cazul salariului profesorului debutant, de exemplu, o creștere de acest fel ar însemna, 3.300 de lei cât este actualul salariu al debutantului, plus 660 de lei (20%). Pe acest scenariu, debutantul ar avea un salariu net de 3.960 de lei pe lună.

Suma ar însemna mai puțin decât salariul mediu net pe anul 2023, promis de Guvern pentru stabilirea salariului profesorului debutant, care ar fi de 4.330 de lei, potrivit celei mai recente prognoze a Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză.

În urma grevei din generale a profesorilor din luna mai, Guvernul a promis majorări salariale de la 1 ianuarie 2024 prin ordonanța de urgență nr. 57/2023, care prevede:

(2) Grila de salarizare aplicabilă sistemului național de învățământ începând cu 1 ianuarie 2024 se stabilește pornind de la salariul mediu brut pe economie, utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2023 pentru profesori debutanți/asistenți universitari.

(3) Personalul didactic, personalul didactic auxiliar și personalul nedidactic din sistemul de învățământ de stat beneficiază, începând cu 1 ianuarie 2024, de 50% din diferența stabilită între salariul de bază aflat în plată și salariul de bază stabilit prin grila de salarizare în vigoare la 1 ianuarie 2024.

Constanţa: 18 unităţi de învăţământ nu vor face cursuri nici miercuri, deoarece nu a fost reluată furnizarea energiei electrice în acele localităţi

Vacanţa de iarnă s-ar putea prelungi, optsprezece unităţi de învăţământ din judeţul Constanţa nu vor face cursuri nici miercuri deoarece nu a fost reluată furnizarea energiei electrice în acele localităţi, a anunţat inspectorul şcolar general Sorin Mihai.

“Sunt 18 unităţi de învăţământ care, prin hotărâri ale consiliilor de administraţie, au solicitat suspendarea cursurilor cu prezenţă fizică pentru ziua de mâine, 29 noiembrie 2023. În toate cazurile s-a precizat că în localităţile respective încă nu s-a reluat furnizarea energiei electrice, ceea ce creează şi probleme cu privire la furnizarea apei curente şi a agentului termic”, a declarat Sorin Mihai, şeful ISJ Constanţa.

El a prezentat şi lista unităţilor de învăţământ care nu vor face cursuri nici miercuri: Şcoala Gimnazială Nr. 1 Siliştea, Şcoala Gimnazială Nr. 1 Tortoman, Şcoala Gimnazială Nr. 1 Topalu, Liceul Tehnologic Crucea, Şcoala Gimnazială Nr. 1 Vulturu, Şcoala Gimnazială Nr. 1 Istria, Liceul Tehnologic Cogealac, Şcoala Gimnazială ”Adrian Ghencea” Săcele, Şcoala Gimnazială ”Dumitru Gavrilescu” Gârliciu, Şcoala Gimnazială ”Gheorghe Lazăr” Corbu, Şcoala Gimnazială Nr.1 Grădina, Şcoala Gimnazială Nr. 1 Lumina, Şcoala Gimnazială ”Dan Spătaru” Aliman, Şcoala Gimnazială Nr. 1 Rasova, Şcoala Gimnazială Nr. 1 Saligny, Liceul Tehnologic ”Nicolae Istrăţoiu” Deleni, Şcoala Gimnazială Nr. 1 Oltina, Şcoala Profesională ”Jean Dinu” Adamclisi.

Douăzeci şi nouă de unităţi de învăţământ din Constanţa nu au făcut cursuri marţi, iar luni au fost închise toate şcolile din judeţ. Constanţa s-a aflat, duminică, sub cod roşu de viscol puternic, toate drumurile din judeţ au fost închise, iar zeci de localităţi au rămas fără energie electrică şi fără apă.

Related posts

Achiziția vaccinurilor anti-Covid. Detalii noi din dosarul procurorilor DNA

econtext

România a devenit al 15-lea membru al Forței pentru Sprijin și Lovire a NATO

econtext

Elena Udrea, mesaj de la Târgșor. Fiica sa împlinește 5 ani

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More