Serviciul ucrainean al Gărzii Naționale de Stat a Frantierei a precizat, sâmbătă, că Rusia își retrage aproape toate trupele din Belarus.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Paze de Stat a Frontierei Ucrainene, Andrii Demchenko, Rusia și-a retras acum toți militarii din Belarus, unde aceștia se antrenau. Acest mișcare face parte, însă, dintr-un proces de rotație.
„Situația de la granița cu Belarus rămâne sub controlul [nostru] deplin. De cealaltă parte a graniței, nu vedem inamicul având gruparea necesară pentru a invada din nou Ucraina. Cu toate acestea, trebuie să fim pregătiți pentru orice evoluție a situației, deoarece Belarus, din păcate, continuă să sprijine Rusia în războiul său împotriva Ucrainei. De asemenea, Rusia folosește Belarusul ca teren de antrenament pentru trupele sale”, a transmis Demchenko.
Ucraina crede că, în viitorul apropiat, Rusia va trimite mai multe trupe
Mai mult, oficialul ucrainean a notat că numărul de trupe ale Rusiei a scăzut seminificativ pe teritoriul belarus.
„Din fericire, numărul de trupe rusești pe terenurile de antrenament din Belarus a scăzut în ultima vreme, iar până de curând, am înregistrat un număr de până la 2.000, dar în prezent, a avut loc următoarea rotație și aproape toate trupele rusești au fost retrase de pe teritoriul Belarusului. Nu putem exclude posibilitatea ca, în viitorul apropiat, mai multe trupe să fie readuse pe teritoriul Belarusului, dar nu observăm acest lucru în acest moment”, a adăugat purtătorului de cuvânt al Paze de Stat a Frontierei Ucrainene, potrivit Ukrainska Pravda.
Între timp, au apărut primele informații privind sosirea mercenarilor Wagner în Belarus, unde ar fi început să îi antreneze pe militarii din această țară.