Uniunea Europeană ar trebui să își formeze propria armată, combinată, care ar putea juca un rol în menținerea păcii și în prevenirea conflictelor, a declarat ministrul italian de externe Antonio Tajani.
Într-un interviu acordat ziarului italian La Stampa, citat de Reuters, Tajani a declarat că o cooperare europeană mai strânsă în domeniul apărării este o prioritate pentru partidul Forza Italia pe care îl conduce.
„Dacă vrem să fim pacificatori în lume, avem nevoie de o armată europeană. Iar aceasta este o precondiție fundamentală pentru a putea avea o politică externă europeană eficientă”, a declarat el în interviul publicat duminică.
„Într-o lume cu actori puternici precum Statele Unite, China, India, Rusia – cu crize din Orientul Mijlociu până în Indo-Pacific – cetățenii italieni, germani, francezi sau sloveni nu pot fi protejați decât de ceva care există deja, și anume Uniunea Europeană”, a adăugat el.
Cooperarea europeană în domeniul apărării a urcat pe agenda politică, de la invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina, în urmă cu aproape doi ani.
Cu toate acestea, eforturile s-au concentrat mai mult pe extinderea NATO, Finlanda, țară membră a UE, s-a alăturat alianței anul trecut, iar Suedia este, de asemenea, pe cale să devină membră.
De asemenea, Tajani a declarat că UE cu 27 de state membre ar trebui să își raționalizeze conducerea și să aibă o singură președinție, în locul actualei structuri formate dintr-un președinte al Consiliului European și un președinte al Comisiei Europene.
Ministrul de externe a devenit liderul Forza Italia după moartea lui Silvio Berlusconi, anul trecut.
Alegerile europarlamentare din iunie vor fi primul indicator al popularității partidului în rândul electoratului după pierderea fostului său lider carismatic.