7.8 C
București
21 noiembrie 2024
econtext.ro
ACTUAL

Imagini de la nunta Anei, fiica lui Mircea Geoană. Petrecea a durat trei zile și trei nopți

Fiica lui Mircea Geoană s-a căsătorit. Tânăra a avut o nuntă desprinse din basme, care a durat trei zile și trei nopți. Petrecea a avut loc la Veneția, într-un cadru special, iar rochia Anei a făcut senzație. Gestul făcut de mire a fost o declarație cu privire la țara de unde provine proaspăta sa soție.

Mircea Geoană a fost socru mic. Ana, fiica secretarului general adjunct al NATO, s-a căsătorit cu Garrett Cayton, nepotul unui milionar american de origine poloneză. Marele eveniment a avut loc la Veneția, iar nunta a durat ca în basme, trei zile și trei nopți.

Invitații cuplului au fost cazați la unul dintre cele mai luxoase hoteluri din Veneția. Evenimentul a avut loc în weekendul 25-27 august și a costat peste două milioane de euro. Nunta fiicei lui Mircea Goană a avut loc într-o perioadă extrem de aglomerată, cu câteva zile înainte de începerea Festivalului de Film de la Veneția.

Evenimentul a fost unul unic, iar meniul a avut accente românești. Printre delicatese, invitații au servit și mămăligă. Chiar dacă nunta a avut loc la unul dintre cele mai cunoscute hoteluri din Veneția, fiica lui Mircea Geoană nu a renunțat la preparatele tradiționale românești.

Fiica

Ginerele lui Mircea Geoană, moment de senzație în noaptea nunții

Garrett Cayton a luat prin surprindere invitații cu apariția sa. În mijlocul petrecerii, tânărul a fluturat steagul României, semn că îmbrățișează cultura și credințele soției sale.

Fiica

Ana și Garrett au ales să poarte ținute simple, dar elegante. Fiica lui Mircea Geoană a avut o rochie albă, fără detalii. Soțul ei a ales un costul la fel de simplu, compus dintr-un frac alb și pantaloni negri.

La marele eveniment au participat invitații unul și unul. Vedete din showbiz-ul românesc și internațional, alături de figuri politice și oameni de afaceri, au umplut sălile luxoase ale
Hotelului Cipriani.

Fiica

Cine este soțul Anei Geoană

Garrett Cayton provine dintr-o familie care este destul de mediatizată peste hotare. Tatăl său deține compania Audio Command Systems și este un antreprenor de succes. În 2019, mama și mătușa lui au făcut o donație de 10 milioane de dolari. Acești bani au fost acordați pentru a înființa Jona Goldrich Center pentru pacienții cu Alzheimer, la Institutul Cedars Sinai din Los Angeles.

Nici Ana nu provine dintr-o familie oarecare. Mircea Geoană este un politician de succes. A fost președintele Senatului între anii 2008 și 2011, a condus PSD în perioada 2005-2010 și a fost și ministru de Externe. Acum el ocupă funcția de secretar general adjunct al NATO.

Related posts

Prognoza meteo, 9 ianuarie. Zi geroasă, ninsori, vânt puternic şi viscol. Unde vor fi -18 grade

econtext

Prognoza meteo de final de an. Cum va fi vremea de Crăciun și de Revelion

econtext

Dana Roba nu are parte de liniște. Cum ar ameninţa-o Daniel Balaciu de după gratii

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More