2 C
București
21 noiembrie 2024
econtext.ro
ACTUAL

OMV Petrom, cel mai mare profit înregistrat în România în 2022. Cifrele s-au prăbușit în 2023

După un profit și contribuție la bugetul de stat record în 2022 pentru OMV Petrom, anul 2023 se pare că nu mai este la fel de bun pentru companie. În primul trimestru datele arată că profitul a scăzut substanțial, fiind în mare parte influențat de prețurile mai mici și volume mai mici pentru vânzările de produse petroliere și energie electrică.

Grupul OMV Petrom a înregistrat în 2022 un profit net de aproximativ 10,3 miliarde lei, o creștere majoră față de anul precedent. Și cifre de afaceri a fost una uriașă, de peste 55,9 miliarde de lei. În ciuda creșterii de 260%, anul trecut a fost însă unul fără precedent pentru industria energetică.

Cifre record pentru OMV Petrom în 2022

În plus, contribuția companiei la bugetul de stat prin taxe și dividende, a atins, de asemenea, o valoare record de 20 miliarde de lei, aproape dublu faţă de 2021 şi a asigurat 7% din veniturile fiscale la bugetul de stat consolidat al României.

În acest context, pentru anul acesta, OMV Petrom a anunțat investiţii în creștere cu 70% comparativ cu 2022, care vor ajunge la valoarea de aproximativ 6 miliarde de lei. În principal, acestea se vor axa pe proiectul Neptun Deep și pe accelerarea proiectelor cu emisii de carbon reduse şi zero, precum şi pe revizia generală planificată a rafinăriei Petrobrazi.

Compania estima la începutul anului 2023 că vânzările totale de produse rafinate vor fi în scădere faţă de cele din 2022 (5,5 milioane tone), ca urmare a reviziei generale a rafinăriei, în timp ce vânzările cu amănuntul se estimează că vor fi mai mari comparativ cu 2022.

În ceea ce privește sectorul de Gaze şi Energie, grupul estima volume totale de vânzări de gaze naturale mai mici faţă de 2022 (46 TWh), în principal din cauza surselor de aprovizionare reduse, atât din producţia proprie, cât şi de la terţi, dar şi din cauza cererii scăzute.

De asemenea, OMV Petrom estima că producţia totală netă de energie electrică va fi mai mică faţă de anul trecut (5 TWh), în contextul reviziei prelungite a întregii capacităţi a centralei de la Brazi.

Profit în scădere cu 80% în primul trimestru din 2023

Pe de altă parte, cifrele pe 2023 arată că OMV Petrom a încheiat primul semestru al acestui an cu un profit net în scădere cu 80%, la 944 milioane de lei, comparativ cu rezultatul net de 4,646 miliarde lei consemnat în perioada similară a anului trecut.

De asemenea, în trimestrul al doilea din acest an, compania a raportat o pierdere de 537 milioane de lei, faţă de un profit net de 2,898 miliarde de lei în aceeaşi perioadă a anului trecut şi de 1,481 miliarde de lei în primul trimestru din 2023.

Valoarea veniturilor din vânzări consolidate de 17,864 miliarde de lei în perioada ianuarie – iunie 2023 a scăzut cu 30% comparativ cu perioada similară din 2022. În mare parte, aceste cifre au fost influențate negativ de preţuri mai mici ale mărfurilor şi de volume mai mici aferente vânzărilor de produse petroliere şi energie electrică, compensate doar parţial de volumele mai mari aferente vânzărilor de gaze naturale.

În plus, datele mai arată că datoriile totale la 30 iunie 2023 au crescut cu 1,551 miliarde de lei comparativ cu 31 decembrie 2022.

Related posts

Planeta se încălzește așa de repede, încât ținta de 1,5 C ar putea fi depășită chiar și în 2024, și nu spre anul 2030, cum se credea

econtext

Marcel Ciolacu anunţă actualizarea redevenţelor cu rata inflaţiei şi 200.000 de concedieri. Măsuri dure pentru reducerea deficitului

econtext

Astăzi se face curățenie în Sectorul 2, pe Calea Moșilor, între Bucur Obor și Bd. Carol I, pe sensul către Bucur Obor

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More