1.4 C
București
22 noiembrie 2024
econtext.ro
ȘTIRI

Garry Kasparov avertizează: slăbirea sprijinului pentru Ucraina îl invită pe Putin la „mai multă agresiune”. Soluții pentru o Rusie liberă

Garry Kasparov, o legendă a şahului din spaţiul ex-sovietic şi un critic ferm al regimului condus de Vladimir Putin, a îndemnat marţi statele occidentale să sprijine mai puternic Ucraina în fața agresiunii ruse.

Într-un interviu acordat pentru AFP, fostul campion mondial la şah, plasat săptămâna trecută pe lista persoanelor declarate „extremiste” de actuala conducere de la Kremlin, i-a îndemnat pe liderii occidentali să menţină fluxurile de ajutoare pentru Kiev în faţa unui „regim terorist care nu înţelege decât de forţă”.

Putinismul poate fi învins

Kasparov, nevoit la vârsta de 60 de ani să trăiască în exil, a subliniat de asemenea responsabilitatea Kremlinului pentru moartea în închisoare, luna trecută, a opozantului rus Aleksei Navalnîi şi s-a referit la „un nou jalon” în represiunea operată de Putin.

Născut în 1963 în Azerbaidjan, pe atunci una dintre cele 15 republici ce formau Uniunea Sovietică, Garry Kasparov a fost unul dintre cei mai mari jucători de şah din istorie înainte de a deveni un opozant ferm al regimului Putin. În 2013, îngrijorat de eventuale urmăriri judiciare, el a părăsit Rusia şi s-a stabilit în SUA, de unde continuă să denunţe politicile Kremlinului.

Marţi, Garry Kasparov a îndemnat statele occidentale să includă vocile opoziţiei ruse în campania internaţională împotriva invaziei Rusiei asupra Ucrainei, transmite AFP, potrivit Agerpres.

„Pentru a putea învinge putinismul şi toate forţele răului pe care el le reprezintă, este necesară o coaliţie care să includă o componentă rusă, precum Franţa Liberă a lui (Charles, n. red.) de Gaulle”, a declarat Kasparov, referindu-se la mişcarea de rezistenţă dusă din străinătate de generalul francez în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

„Războiul, un algoritm pentru supraviețuirea lui Putin”

Kasparov spune că lucrează, împreună cu alţi disidenţi, la elaborarea unui plan pentru viitorul opoziţiei ruse. „Avem nevoie astăzi să creăm matricea unei Rusii libere, în afara Rusiei, ceea ce noi numim – pe jumătate în glumă – un «Taiwan virtual»”, a spus fostul campion mondial la șah.

Însă opoziţia rusă este foarte fragmentată şi tabăra lui Aleksei Navalnîi s-a certat deja în trecut cu cea a lui Garry Kasparov, notează AFP.

Noi dezacorduri au apărut în aceste ultime săptămâni printre disidenţii ruşi asupra modului în care să fie exprimată cel mai bine opoziţia faţă de Kremlin în timpul așa-ziselor alegeri prezidenţiale din Rusia, programate pentru a-l declara învingător pe Putin.

În opinia lui Kasparov, ţările occidentale ar trebui să-i primească pe ruşii care se opun războiului, inclusiv pe informaticienii şi inginerii implicaţi în fabricarea de drone şi altor arme. „Daţi-le o şansă să plece, daţi-le o şansă să schimbe tabăra” pentru a „submina puternic capacitatea lui Putin de a duce războiul”, a afirmat el.

Kasparov a îndemnat totodată țările occidentale să nu slăbească ajutorul pentru Ucraina, întrucât acest lucru l-ar invita pe Putin „la mai multă agresiune”. „Războiul a devenit un algoritm pentru supravieţuirea lui Putin”, a avertizat el.

World Liberty Congress: „Cei răi sunt la unson”

Fostul campion mondial la șah a acordat acest interviu în marja unei reuniuni la Washington a World Liberty Congress, o coaliţie de activiști pro-democraţie originari din 60 de ţări.

Potrivit disidentei iraniene Masih Alinejad, care locuieşte în prezent în SUA, „din Rusia până în Venezuela, din China până în Africa, toate regimurile autoritare şi dictatorii lucrează împreună, votând unii pentru alţii în cadrul Naţiunilor Unite”.

Şi pentru că „cei răi sunt la unison”, „a venit timpul pentru ca oamenii buni, care evadează din regimuri autoritare, să se unească şi să extindă ideologia noastră, care este democraţie, demnitate şi libertate”, a adăugat disidenta Alinejad, care conduce World Liberty Congress.

Formată anul trecut, organizaţia pledează pentru o opoziţie non-violentă şi furnizează sprijin militanţilor pe teren, precum şi deţinuţilor politici şi familiilor lor, precizează AFP.

Potrivit lui Kasparov, care este vicepreşedinte al acestei organizaţii, activiștii dincadrul World Liberty Congress sunt „aliaţi indispensabili ai liderilor lumii libere”.

Related posts

Ruşii au atacat din nou blocuri de locuinţe! Cel puţin 5 morţi şi 31 de răniţi în Doneţk

econtext

Care ministri au mai multe case: cei din Guvernul Razvan Ungureanu sau cei din fostul Guvern Emil Boc? Topul celor mai instariti ministri din ultimele guverne

Asaftei Bogdan

O nouă tentativă de asasinat asupra lui Trump. Secret Service, în alertă. S-au tras focuri de armă

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More