4 octombrie 2024
econtext.ro
ACTUAL

Revin ninsorile în România. Meteorologul Elena Mateescu spune care sunt zonele afectate de zăpadă

Se întorc ninsorile în România. Meteorologii anunță temperaturi extrem de mari începând de săptămâna viitoare. Maximele vor ajunge până la 20 de grade Celsius.

Revin ninsorile în Weekend-ul acesta în mai multe zone ale țării. Elena Mateescu, directorul ANM, a explicat cum va fi vremea în perioada următoare.

”Vorbim de o săptămână mai caldă decât în mod obișnuit pentru intervalul 5 februarie-12 februarie, pentru că abaterile termice la nivelul temperaturii medii din această săptămână vor fi mai mari de 7…8 °C, ceea ce înseamnă, din punctul de vedere al ecartului valorilor zilnice de temperaturi, la nivelul maximelor, în special începând de joi, valori între 10…16 °C în zona de sud a țării, vineri și sâmbătă până la 16…17 °, iar duminică, 11 februarie, valori de 17…18 °, local în sudul extrem, chiar 19…20 °.

Până atunci însă vorbim de o vreme în general închisă astăzi, în partea de sud și sud-est a țării, va fi posibil să consemnăm precipitații sub formă de ninsorile la munte, în Maramureș, în Transilvania, în nordul Moldovei, mixte în Banat și Crișana dar și intensificări ale vântului asociate în special la munte, cu rafale de 60-80 km/h, în zona înaltă, iar în zonele mai joase, 40-50 km/h.

La acest sfârșit de săptămână, în mod deosebit, valori ale temperaturilor maxime de la zero până la 10…12 °, dar și minime mai ridicate comparativ cu intervalul anterior.

Dacă mâine dimineață contăm pe o minimă între – 8 până la 0 °C, sfârșitul de săptămână va aduce inclusiv în Capitală o minimă de – 2 până la 1 °C”, a explicat directorul ANM la Antena 3 CNN.

Cerul va fi mai mult noros şi temporar vor fi precipitaţii slabe pe arii extinse, exceptând regiunile sudice unde acestea se vor semnala doar pe alocuri şi în a doua parte a nopţii. La munte va ninge, în Maramureş şi în Transilvania vor predomina ninsorile, în Banat şi Crişana vor fi mixte, iar în Moldova, Oltenia şi Muntenia vor fi mai ales ploi ce pot favoriza izolat depunerile de polei.

Prognoza meteo Sambata

Tara

Valorile termice se vor situa peste normele perioadei în cea mai mare parte a ţãrii, astfel maximele se vor încadra în general între 2 şi 10 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -4 şi 5 grade. Înnorãrile vor fi persistente în nord, în centru şi în vest, iar în regiunile din sud şi sud-est cerul va fi variabil la temporar noros. Se vor semnala precipitaţii slabe, mixte în Maramureş şi în zona Carpaţilor Orientali şi Occidentali (mai ales ninsori la altitudini mari) şi predominant sub formã de ploaie pe alocuri în Transilvania, Crişana şi Banat; în celelalte regiuni, izolat vor fi posibile ploi slabe. Pe suprafeţe restrânse vor fi depuneri de polei. Vântul va avea intensificãri la altitudini mari la munte, cu rafale în general de 60…80 km/h, dar va sufla în general moderat (viteze de 35…45 km/h) – ziua şi în zonele joase din sud, est, centru şi nord-vest.

Bucuresti

Regimul termic, mai ales cel diurn, va fi caracterizat de valori peste normele perioadei. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare, iar pe parcursul zilei, vântul va sufla în general moderat (rafale de 35…40 km/h). Temperatura maximã se va situa în jurul a 8 grade, iar cea minimã va fi de -2…1 grad.

Prognoza meteo Duminică

Tara

Valorile termice vor continua sã creascã şi se vor situa cu mult peste cele normale la începutul lunii februarie în toate regiunile; temperaturile maxime se vor încadra în general între 5 şi 13 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 0 şi 7 grade. Cerul va avea înnorãri în cea mai mare parte a ţãrii; la munte vor fi precipitaţii mixte, pe alocuri moderate cantitativ, în vest, nord-vest şi în centru va ploua local, iar în restul teritoriului ploi slabe vor fi posibile izolat. Vântul va avea intensificãri susţinute la munte, cu precãdere pe creste, dar local şi temporar şi în zonele joase de relief, viteze mai mari la rafalã urmând a se înregistra în a doua parte a intervalului, anunţă ANM.

Bucuresti

Vremea va deveni deosebit de caldã pentru începutul lunii februarie; astfel, temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 12 grade, iar cea minimã va fi de 3…5 grade. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla moderat, cu intensificãri temporare.

Related posts

Un accident mortal a avut loc noaptea trecută pe Bulevardul Gheorghe Magheru din București

econtext

Aproape 700 de blocuri din București rămân fără apă caldă ca urmare a unor lucrări de reparații și înlocuire de conducte

econtext

Se caută spioni! SRI face angajari. Ce posturi sunt disponibile

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More