4 decembrie 2024
econtext.ro
ACTUAL

Cazul „Azilul de bătrâni”. Informațiile care încurcă și mai mult ancheta

Ancheta polițiștilor în „azilul groazei” din Ilfov au început în luna februarie a acestui an, iar nu de „ani de zile”. Conducerea Poliţiei Române (IGPR) a făcut o serie de precizări după declarațiile ministrului de Interne, Cătălin Predoiu. Ancheta s-a derulat, potrivit sursei citate, conform unui calendar stabilit împreună cu procurorii DIICOT, iar pe 4 iulie s-au făcut 31 de percheziții.

Cazul „Azilul de bătrâni”. Informațiile care încurcă și mai mult ancheta

Inspectoratul General al Poliţiei Române a transmis o serie de precizări pentru a clarifica declarațiile făcute de ministrul Cătălin Predoiu, în contextul anchetei de la azilele groazei din Ilfov. Oficialul Ministerului de Interne a afirmat că cercetările ar fi durat „ani de zile”, lucru cu care polițiștii nu au fost de acord. Cătălin Predoiu, a declarat, miercuri, că ancheta derulată de poliție în dosarul exploatării persoanelor cu dizabilităţi în mai multe centre a fost „complexă” şi a durat „ani de zile”.

IGPR a precizat că polițiștii s-au sesizat din oficiu, pe 16 februarie, iar în 4 iulie s-au făcut 31 de percheziţii la azilul de bătrâni.

„La data de 16 februarie a.c., poliţiştii Direcţiei de Investigaţii Criminale – IGPR s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, fals în declaraţii, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale şi delapidare. Astfel, imediat, a fost sesizat procurorul de caz din cadrul DIICOT – Structura Centrală”, a transmis IGPR.

Potrivit sursei citate, poliţiştii au derulat toate activităţile de cercetare, conform calendarului stabilit de procurorul de caz şi au efectuat investigațiile pentru documentarea activităţii infracţionale.

„În urma tuturor acestor activităţi, la data de 4 iulie 2023, poliţiştii Direcţiei de Investigaţii Criminale, împreună cu procurorii DIICOT – Structura Centrală, au organizat o acţiune, în cadrul căreia au fost efectuate 31 de percheziţii domiciliare. După organizarea acţiunii, procurorii DIICOT au dispus măsura reţinerii, faţă de 24 de persoane şi măsura controlului judiciar, faţă de 2 persoane. Ulterior, în urma prezentării în faţa instanţei de judecată, 4 persoane au fost arestate preventiv, 11 arestate la domiciliu, iar 6 au fost plasate sub control judiciar”, a mai transmis IGPR.

Precizările poliției în legătură cu ancheta

Poliţiştii au mai precizat că „toate activităţile derulate au avut la bază principiul protejării vieţii şi sănătăţii persoanelor vârstnice sau vulnerabile”.

„Astfel, în raport de particularităţile cauzei, la acţiune au participat medici specialişti şi asistenţi medicali din cadrul INML «Mina Minovici» Bucureşti, precum şi personal medical de specialitate (inclusiv psihologi şi specialişti în consilierea psihologică a victimelor) din cadrul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă – Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi SMURD Bucureşti, care au asigurat şi suport logistic, cu autospeciale pentru transport personal şi victime multiple”, a mai precizat Poliţia Română.

În situaţia prezentată se arată că Poliţia Română a acţionat conform cadrului normativ în vigoare, iar cercetările în anchetă s-au disputat cu maximum de operativitate.

„Aşa cum a afirmat şi ministrul afacerilor interne, domnul Cătălin Predoiu, în funcţie de complexitatea cazurilor, de principiu, cercetările se pot întinde pe parcursul mai multor ani, însă în acest caz cercetările s-au derulat cu operativitate, având în vedere situaţia persoanelor vârstnice şi vulnerabile. Reiterăm faptul că scopul principal al activităţilor noastre a fost acela de a proteja persoanele vulnerabile, concomitent cu administrarea probatoriului, care a dus la dispunerea măsurilor privative de libertate, de către instanţa de judecată”, a mai precizat IGPR.

Related posts

Când se întoarce Mihai Gâdea la Antena 3. Hotărâre neașteptată a vedetei TV

econtext

De ce a fost amendat gigantul Enel. Trebuie să plătească o sumă enormă de bani

econtext

Ce ne lipsește ca să fim cei mai de preț aliați ai SUA din Est. Expert: „Nu ajunge să luăm arme de la ei”

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More