16.4 C
București
15 iunie 2024
econtext.ro
PIAȚA MUNCII

FACULTATEA-PROBLEMĂ. Sistemul prin care studenții își evaluează profesorii e un eșec. La profesori nici măcar nu ajung rezultatele, nu știu ce cred studenții despre munca lor

În ultimul episod al seriei despre Facultatea de Jurnalism din București, plecând de la cazul profesorului Marian Petcu, vorbim despre o practică mai puțin întâlnită în învățământul românesc: feedbackul, felul în care studenții își evaluează profesorii.

Primele două episoade ale seriei le puteți citi aici și aici.

Conform regulamentelor, la finalul semestrului, studenții pot da feedback profesorilor. În practică însă, studenții nu completează chestionarele, iar profesorii nu cred că e rolul studenților să-i evalueze.

Răzvan Angelescu are 21 de ani, e student în anul III la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București (FJSC), vicepreședinte al Asociației Studenților la Comunicare (ASC) și reprezentant de an. Știa din anii trecuți că studenții nu prea completează chestionarele de feedback despre cursuri și profesori. Nu au încredere că se va schimba ceva. În plus, auzise că în anii trecuți, rezultatele nici măcar nu au ajuns la profesori.

Așa că, din rolurile pe care le avea, și-a propus să crească numărul formularelor completate, dar și să se asigure că profesorii le primesc.

<strong> „E singura modalitate prin care profesorii pot afla opinia studenților despre ce se întâmplă la cursuri și la seminarii”.</strong>

Chestionarele sunt un Google Form standard pentru toate facultățile Universității din București, cu aproximativ 10 afirmații pe care studenții trebuie să le noteze cu note de la 1 la 5 pentru fiecare profesor în parte; 1 înseamnă „foarte slab” și 5 „foarte bun”. Afirmațiile măsoară dacă profesorul respectă planificarea inițială, are cerințe clare de evaluare, e entuziast, are prezentări atractive. La fiecare profesor se mai adaugă un câmp unde studenții pot scrie comentarii.

Întrebări din formularul de feedback pe care studenții îl completează la Universitatea din București

Ca să convingă cât mai mulți colegi, Răzvan a postat de patru ori mesaje în grupul cu studenții de la toate specializările de anul III, de alte trei ori pe cel cu șefii de grupă, a vorbit de două ori la cursul unui profesor și a trimis formularul în privat. „Mamă, e ultimul, în sfârșit”, scriau colegii în comentarii, mulți convinși că acest feedback nu este nimic mai mult decât birocrație de care facultatea are nevoie.

Asta s-a văzut și în rezultate la anul III: în semestrul II, din aproximativ 300 de studenți de la toate specializările, au completat doar 37. Răzvan credea că vor fi mai mulți după cazul recent al profesorului Marian Petcu, când studenții s-au plâns că acesta îi face „proști” la cursuri.

Întrebarea este cât de mult ne dorim ca astfel de situații să fie identificate mai din timp sau să nu se mai repete. În teorie, feedbackul ar putea fi de ajutor și să sprijine facultățile să chestioneze întregul sistem și să intervină. De ce e nevoie ca să ne folosim mai bine de ele?

Când chestionarele de feedback lipsesc, unii profesori găsesc propriile sisteme

Antonia Matei e lector universitar la FJSC și unul dintre profesorii care spun că, într-adevăr, în anii trecuți, rezultatele formularelor de feedback nu ajungeau la ea. De asta și-a creat unul propriu, în care îi întreba pe studenți dacă au fost corelate noțiunile teoretice cu cele practice, dacă au fost clare cursul sau prezentările PowerPoint sau dacă au sugestii de îmbunătățire. Comunicarea e cea mai importantă, spune ea. Să fii acolo pentru studenți, să îi întrebi ce au nevoie, să te adaptezi. La asta se gândește și atunci când le cere feedback.

Antonia Matei predă la FJSC, iar în ultimii ani și-a creat propriul formular de feedback pentru a afla de la studenți ce nevoi au. Foto: arhiva personală

Anul ăsta, pentru că a primit rezultatele de la facultate, nu a mai dat și formularul ei. Însă la ultimul curs tot a avut conversații cu studenții despre ce le-a plăcut, ce nu le-a plăcut, ce ar schimba. „Am parte de diverse păreri”, spune Matei. „De la «nu mi-a plăcut că au fost prea multe teme», la «nu mi-a plăcut că la teme trebuie să te implici 100%»”. La seminar, pentru că sunt mai puțini, simte că primește feedback tot semestrul, chiar dacă indirect. De exemplu, când îi trimite pe teren:

Îi văd (la început) că sunt temători, apoi când se întorc sunt bucuroși că le-a ieșit materialul, chit că n-au vorbit decât cu alți colegi sau cu doamna de la xerox. Atunci îmi dau seama că e un lucru care le place și fac și la anul.

Feedback are grijă să le dea și ea atunci când vine vorba de teme: „Le trimit feedbackul, ca să știe ce au greșit, ce a fost bine”. La final le spune nota. Nu e niciun secret și nici nu vrea să rămână cu nelămuriri. „Pornesc de la ideea că sunt în fața unor viitori colegi pe care îi respect, ca pe orice coleg de breaslă”.

De ce nu ajunge feedbackul la profesori?

Antonio Momoc, decanul FJSC, spune că feedbackul ar putea fi folosit, dacă studenții l-ar completa. Din 1.300-1.400 de studenți câți are facultatea în toți anii, Momoc spune că nu răspund mai mult de 150, deci în jur de 10%.

Chestionarele de feedback au fost implementate la FJSC în 2011, odată cu Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, care spune că „rezultatele și performanțele activităților didactice şi de cercetare ale personalului didactic şi de cercetare dintr-o universitate sunt evaluate periodic, la intervale de maximum 5 ani. […] Evaluarea de către studenți a prestaţiei cadrelor didactice este obligatorie”.

Formularele ajung la studenți prin reprezentanții de an sau prin asociațiile studențești. Iar „fiecare cadru didactic îi îndeamnă pe studenți să participe”, spune Momoc, „tocmai pentru a putea îmbunătăți actul didactic”. Însă este o alegere dacă profesorii chiar încurajează feedbackul – și nu prea se întâmplă printre cei care nu cred că studenții ar trebui să le dea note.

„Faptul că studenții nu participă”, spune Momoc, „ce putem mai mult de atâta să facem?”.

Raluca Radu, directoarea Departamentului de Jurnalism, spune că, la început, ceilalți profesori nu au reacționat deloc bine la evaluări. „Nu înțelegeau de ce sunt evaluați la unele materii și nu la altele și credeau că evaluările nu sunt reale”.

Profesorii nu au timp să le trimită colegilor evaluările

În plus, cum spune Matei, au fost ani în care rezultatele chestionarelor nu au ajuns la profesori. „Câteodată ajung foarte târziu”, spune Radu. „Dacă este o calitate slabă a datelor – tabele lipite prost în Excel, din care nu se înțelege ce a fost evaluat -, nu ai ce trimite mai departe”. Însă recunoaște că, deși e responsabilitatea ei să le trimită, procesul nu e dus mereu până la capăt: „Eu trimit evaluări mai ales către colegii din Departament, dar pentru că este foarte mult de lucru, selectarea datelor nu este automatizată în niciun fel, efectiv nu am timp să trimit toate evaluările și către toți colaboratorii”.

Anul ăsta, Răzvan a fost cel care a insistat ca profesorii să le primească. „Atunci când am fost ales reprezentant”, spune el „i-am rugat ca anul ăsta să fie trimis feedbackul. Fie bun, fie prost”.

Așa că l-au trimis.

Când au fost implementate totuși formularele de feedback și de ce?

Istoria ne arată că, deși am implementat un sistem care putea avea rezultate bune, am ajuns să îl transformăm tot într-unul birocratizat.

Chestionarele de feedback și discuțiile despre importanța consultării studentului au apărut în 1999, odată ce România a devenit parte a sistemului Bologna, care a transformat multe programe universitare în trei ani de licență plus doi de master. Pe de altă parte, a pus pe masă ideea că școala trebuie să fie centrată pe studenți și nevoile lor de învățare. De aici și nevoia de evaluare a calității învățământului care să includă și părerea studenților.

La nivel național, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) este instituția care vine o dată la cinci ani în universități și facultăți și evaluează dacă acestea îndeplinesc un set de standarde. Evaluarea profesorilor de către studenți este unul dintre ele, parte dintr-un dosar cu multe hârtii care determină dacă facultatea sau universitatea mai primește sau nu acreditare.

Cea mai recentă vizită la FJSC s-a întâmplat în 2022, când ARACIS a venit să evalueze programele de licență ID (învățământ la distanță). Pentru două dintre ele – Jurnalism și Publicitate -, vizita a însemnat o schimbare a calificativului de la „încredere limitată” la „menținerea acreditării”.

În raportul făcut de facultate, FJSC spune că „este acreditată de ARACIS cu grad înalt de încredere”, „relația dintre student și profesor este una de parteneriat”, „studenții au evaluat cadrele didactice folosind formularul aprobat la nivel de UB”, iar în cazul evaluării colegiale, „toate cadrele didactice titulare au primit calificativul «foarte bine»”.

Traian Brumă, fondator al Universității Alternative, care a funcționat până în 2019 ca un proiect-pilot de educație centrat pe student, spune că ce face ARACIS e doar un proces birocratic, care nu duce la schimbare. „Mi se pare că e așa o chestie ei între ei și nu vor să se deranjeze în niciun caz”. În ARACIS sunt tot profesori din alte universități. „Ei știu care universități le plac și care nu”, spune Brumă. „Dacă e vreo universitate care trebuie trosnită dintr-un motiv sau altul, ar putea face asta, dar în rest, universitățile pe care le știm o să ia toate grad de încredere ridicat”.

O nouă structură menită să producă schimbare

Brumă a fost acolo în 2006, când s-a înființat agenția. Avea speranțe mari. „Credeam că ăsta e momentul învățământului centrat pe studenți, al participării studenților. ARACIS credeam că va fi un instrument de presiune care să determine universitățile să facă niște schimbări”.

Însă Brumă s-a lovit de o problemă de proces: „Când au venit primele 10 evaluări-pilot, mi-a venit să plâng. Rapoartele erau copy-paste din raportul de autoprezentare al universității. Era ca și cum universitatea vorbește despre ea în raportul de evaluare extern”. „Nimeni din tot sistemul nu are nici cea mai mică intenție să facă ceva bun cu el, să împingă universitățile să se transforme sau măcar să se îmbunătățească”, spune el.

Raportul ARACIS, ineficient pentru experiența studenților

În cazul FJSC, chiar dacă raportul ARACIS pentru programul de studii de publicitate nu copiază 1:1 informații din raportul de autoevaluare al facultății, nici nu oferă informații relevante legate de experiența studenților. E mai degrabă un raport administrativ, care se bazează pe o serie de documente colectate de facultate despre ea însăși: „dispune de dotarea tehnică necesară […] și dispune de spații adecvate pentru conducere, secretariat etc.; disciplinele, numărul de credite repartizate disciplinelor și forma de evaluare finală se mențin ca în planul de învățământ de la forma de învățământ cu frecvență; demonstrează implementarea procedurii privind evaluarea performanțelor întregului personal implicat la programele de studii ID”.

Ideal, procesul de asigurare a calității, crede Brumă, „ar putea fi un proces participativ, în care implici pe toată lumea din facultate prin chestionare, întâlniri cu studenți și profesori, în care ne întrebăm împreună ce ar putea face experiența noastră de învățare mai bogată”.

Cum au primit profesorii vestea implementării sistemului de feedback

Când feedbackul a devenit parte din experiența universitară, unii profesori nu au primit vestea cu bucurie, ci mai degrabă cu exasperare.

„La noi în facultate, l-am introdus cu multe opoziții și conflicte”, spune Ionela Băluță, profesoară universitară la Facultatea de Științe Politice și directoare a Centrului pentru Politicile Egalității de Șanse. E o problemă la nivel de societate, crede ea, pentru că nu putem să disociem exprimarea unei păreri critice de atacul la persoană și ajungem să percepem totul la nivel personal. „Adică nu ești în dezacord cu ideea mea, ești în dezacord cu mine. Și atunci mă întorc împotriva ta”.

Astfel, pentru că rezistența în rândul profesorilor e mare, studenții nu sunt încurajați în mod real să completeze formularele. „Nu există interesul instituției să colecteze feedbackul și să-l operaționalizeze, să-l transforme într-un progres”, spune și Doru Șupeală, consultant de management și realizator al podcastului HackingWork.

Teama și lipsa de încredere ale studenților că se va schimba ceva

În cazul profesorului de la Jurnalism, în discuții pe Facebook sau în conversații informale cu prietenii, mulți ne-am întrebat de ce studenții nu au semnalat neregulile în formulare. În primul rând, pentru că nu cred că se va schimba ceva, dar și pentru că le e frică de consecințe, dacă reacționează. După ce s-a întâmplat cu profesorul Petcu, Răzvan spune că studenții nu au mai vrut să scrie în formulare despre problemele pe care facultatea le are, ci doar să aprecieze profesorii care au fost așa cum și-ar dori ei. Asta deși formularele sunt anonime.

„Trebuie s-o spunem și să ne asumăm”, afirmă Băluță. „Colegii noștri care sunt autoritari, uneori abuzivi, evident că nu vor ezita să folosească diverse mijloace de intimidare sau chiar de sancționare a studenților”. De asta deseori studenții merg și îi povestesc ei neregulile pe care le trăiesc. „Eu nu pot să acționez dacă voi veniți și-mi povestiți ce s-a întâmplat la cursul X”, le spune însă Băluță. „Numai voi puteți să o faceți”.

Știe totuși că nu poți să te expui singur. De asta vede ca soluție crearea unor structuri, mecanisme și spații care să susțină persoanele aflate în situații abuzive. „Dacă asociațiile de studenți ar fi mai structurate și dacă ar face întâlniri regulate în care să-și pună la punct mijloace de colaborare, de comunicare și de susținere reciprocă, ar trebui să depășim”.

Feedbackul la facultățile de științe politice și drept

La Facultatea de Științe Politice, unde predă Băluță, ca și la Facultatea de Drept din București, rezultatele evaluărilor sunt trimise individual fiecărui profesor: notele, media și comentariile.

„Dacă ai niște comentarii nasoale, aici mecanismul își arată limitarea”, spune Radu Rizoiu, prodecan al Facultății de Drept. Asta pentru că profesorii nu acceptă că studentul e cel care îi evaluează pe ei. Însă există niște proceduri care pot fi urmate, dacă e nevoie ca unui profesor să i se atragă atenția: e trimis să vorbească cu directorul de departament, iar dacă asta nu aduce schimbări, mai departe, la decan.

„Din păcate, ai o discuție, dar alte pârghii nu ai”, spune Rizoiu. „Nimeni nu vrea să spună: «domnule, dacă ai evaluări proaste, te bagă în comisie disciplinară sau îți taie din salariu. Sau nu te mai poți înscrie la promovare». Procesul este transparent, este folosit, dar are limitele lui, nu ai niște rezultate palpabile”.

La fel e sistemul și la Facultatea de Științe Politice. Dacă profesorii țin sau nu cont de feebackul din partea studenților, e decizia lor. „În general, nu prea duce de la sine la sancțiuni”, spune Băluță. „Cel mult poate duce la un punctaj mai scăzut, dar nu are un impact foarte mare în evaluarea noastră anuală”.

Cum funcționează feedbackul atunci când e implementat pentru student

Raluca Cozma e absolventă FJSC și spune că atunci când era studentă nu crede că ea ar fi zis ceva. „Am fost altă generație”, spune Cozma, care a terminat facultatea în 2003. „Generația cu cheia la gât. Te descurci singur, primești un șut în fund și mergi mai departe”.

Acum însă, după un master, doctorat și un rol de profesor universitar în SUA, la Kansas State University, vede altfel lucrurile. „Înțeleg pentru că acum lucrez cu studenții din noua generație și sunt mai vocali”, spune Cozma. „Își exprimă nevoile, frustrările și visurile într-un fel în care noi nu știam. Vor să facă o schimbare spre bine, să rezolve probleme și asta mă inspiră”.

Raluca Cozma predă la Kansas State University și spune că rolul universității este să fie acolo pentru studenți. Foto: arhiva personală

Cum arată evaluarea profesorilor în SUA

În SUA, feedbackul e important tocmai pentru că vine de la studenți. În plus, se ține cont de el la evaluările anuale și la angajare, spune Cozma. „Nu poți să obții o slujbă ca profesor, dacă nu ai la dosar formularele de feedback în care arăți că ești eficient ca educator”. Dacă profesorul nu are multe formulare completate, în anul următor trebuie să se asigure că numărul lor crește.

Feedbackul pe care îl completează studenții se numește teaching evaluation și cuprinde note pe o scară de la 1 la 5, dar și o zonă de comentarii unde pot scrie orice. Sunt 25-30 de întrebări. Unele despre profesor, dacă te-a făcut să îți dorești să înveți mai multe despre subiectul respectiv, dacă a creat spațiul de învățare, dacă a comunicat clar. Iar altele despre cât de interesat ai fost tu, ca student, sau cât efort ai depus. „Câteodată primim scoruri mai scăzute pentru că tehnologia nu a mers”, spune Cozma, care folosește deseori aceste formulare ca lobby în facultate pentru a obține ce au nevoie studenții: calculatoare, software etc. „Noi suntem aici să-i servim și atunci asta e important”.

Întrebări din formularul de feedback de la Kansas State University

Rata de răspuns la chestionare este între 80% și 100% pentru cursurile care au loc cu prezență fizică – pentru că studenții le completează în clasă, cu profesorul așteptând pe hol, în timp ce la cursurile online e uneori și de 20%, chiar dacă formularul stă deschis mai bine de două săptămâni. Rezultatele ajung la profesori abia după ce aceștia postează notele, pentru a nu influența în niciun fel rezultatele la examene.

Feedbackul le spune profesorilor ce pot îmbunătăți. „Poate nu e eficient pentru că nu are multă practică”, spune Cozma. „Sau nu știe să-și gestioneze timpul. Sau să dea note cu comentarii care să-i ajute pe studenți”. Ulterior, facultatea te ajută să urmezi cursuri de pedagogie, care îți vor fi utile să fii mai bun în ce faci. Un mentor vine la cursurile tale și îți oferă instrumente pe care le poți folosi: să te ascunzi mai puțin în spatele podiumului, să te plimbi prin sala de curs, să faci contact vizual cu studenții.

„Tot acest sistem este unul constructiv”, spune Cozma, menit să ajute profesorul să fie mai bun. „Nu vrem să-i dăm în cap unui profesor, doar să-l ajutăm. Noi vedem studenții ca motivul pentru care existăm. Fără ei, noi nu existăm”.

*

La FJSC, Răzvan a propus managementului facultății ca în iulie, după prezentarea lucrărilor de licență, să organizeze o întâlnire în care studenții să vorbească despre cum a fost pentru ei facultatea: ce le-a plăcut, ce nu le-a plăcut, ce cred că ar trebui îmbunătățit. Decanul a fost de acord. Acum, Răzvan speră doar să reușească să îi convingă și pe colegi să vină. „E important să fim măcar 20”.

Related posts

Harta nationala a somerilor cu studii superioare. Vezi cati someri cu facultate sunt in fiecare judet din Romania

Asaftei Bogdan

STARE DE URGENTA. Numărul contractelor de muncă suspendate şi încetate a depăşit un milion

Axinte Dan

Protestele din învățământ iau amploare în toată țara! Sindicaliștii sunt tot mai nemulțumiți!

Moise Lidia

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

youth2015 wordsmatter2012 shesthefest wmxs888888 cemeterbaik kosip ojosverdesediciones cequelejourdoitalanuit impresionesmias vrdoorperu referencedrugstores cutepics gospelconnoisseur blesstube peveroweb randomoverload couleurfrance cemeqiuqiu msnsmileys mycoolpix