11.7 C
București
4 mai 2024
econtext.ro
ACTUAL

Zelenski, la Bucureşti: Rusia nu trebuie să transforme Dunărea sau Marea Neagră într-o zonă moartă

Marți, pe data de 10 octombrie, președitele ucrainean Volodimir Zelenski a fost primit la Cotroceni de către președintele Klaus Iohannis. Pentru liderul de la Kiev, este prima vizită la București de la declanșarea invaziei ruse în Ucraina.

Volodimir Zelenski, primit de președintele Klaus Iohannis la Cotroceni

Marți, pe data de 10 octombrie, președintele Klaus Iohannis l-a primit la Cotroceni pe omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski. Pentru liderul de la Kiev, aceasta este prima vizită la București de la declanșarea invaziei ruse în Ucraina.

„Sunt foarte bucuros să vizitez Bucureștiul, prima vizită de la agresiunea rusă”, a spus președintele ucrainean, citat de G4 Media.

Zelenski a mulțumit „întregii Românii pentru susținerea și ajutorul acordat Ucrainei.”

„Îmi aduc aminte cât de călduros au fost întâmpinați oamenii noștri aici. România ne-a acordat sprijin și militar, și umanitar”, a declarat el.

Parteneriat strategic între România și Ucraina

Liderul de la Kiev a anunțat că el și Klaus Iohannis au convenit un parteneriat strategic pe viitor între România și Ucraina. Aceștia au dat indicații echipelor lor pentru a pregăti fundamentul acestui act.

Cei doi președinți au discutat, de asemenea, despre securitatea în regiunea Mării Negre, despre deschiderea unor puncte de trecere noi la granița comună, și despre minoritățile naționale.

Volodimir Zelenski a spus, totodată, că în România se creează un centru de pregătire a piloților ucraineni.

„Am discutat situația de pe front, despre solicitările noastre militare, vor fi noutăți foarte bune despre artilerie și apărare antiaeriană. Dronele rusești sunt un pericol nu doar pentru statul nostru, sunt un pericol pentru toți”, a declarat acesta.

Liderul de la Kiev a subliniat că „România e o țară garant de asigurare a securității alimentare a lumii întregi.”

„Fiecare rachetă și dronă rusească care atacă porturile noastre … trebuie să facem tot posibilul ca Rusia să nu poată transforma zona dunăreană sau a Mării Negre într-o zonă moartă. Am convenit primii trei pași care să ne permită apărarea acestor porturi. Am dezvoltat o logistică bună, va începe să funcționeze în curând un coridor de cereale ucrainene prin Moldova”, a afirmat Zelenski.

Zelenski este sigur că Ucraina și Republica Moldova vor intra în UE

„Cooperarea trilaterală cu Moldova și România dă un impuls foarte bun pentru dezvoltarea economică”, a adăugat președintele ucrainean. Acesta este convins că „și Moldova și Ucraina vor deveni membre ale UE.”

„Suntem pregătiți pentru începerea tratativelor de aderare la UE și România ne susține. Aderarea la UE va asigura stabilitate și securitate în zonă”, a spus el.

Volodimir Zelenski și Klaus Iohannis au discutat, de asemenea, despre situația din Orientul Mijlociu. Aceștia au condamnat ferm actele teroriste împotriva Israelului.

„Nu trebuie să dăm posibiliatea Rusiei sau oricui să poată teroriza lumea dezvoltată și civilizată”, a declarat liderul de la Kiev.

Related posts

Raport GRECO: Sistemele anticorupție din România trebuie îmbunătățite

econtext

În Sectorul 6 începe o amplă campanie de sterilizare gratuită a sute de câini cu stăpân

econtext

Cursul valutar miercuri, 5 iulie. Cât valorează astăzi moneda euro sau dolarul american

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

youth2015 wordsmatter2012 shesthefest wmxs888888 cemeterbaik kosip ojosverdesediciones cequelejourdoitalanuit impresionesmias vrdoorperu referencedrugstores cutepics gospelconnoisseur blesstube peveroweb randomoverload couleurfrance cemeqiuqiu msnsmileys mycoolpix