În ultimii ani, Raluca Bădulescu a trecut printr-o transformare spectaculoasă. Aceasta a reușit să slăbească mai bine de 70 de kilograme, iar de ceva timp a ajuns la silueta de vis. Chiar dacă acum nu se mai confruntă cu probleme de greutate, vedeta spune că duce o luptă continuă pentru a reuși să se mențină în formă.
În urmă cu ceva ani, Raluca Bădulescu a hotărât să facă o schimbare radicală. Aceasta cântărea peste 100 de kilograme, așa că a decis să apeleze la o intervenție de micșorare a stomacului. Totul a decurs perfect, iar rezultatele au apărut imediat. Vedeta a reușit să dea jos peste 70 de kilograme și este foarte mândră de silueta sa.
În prezent, Raluca Bădulescu are o siluetă de invidiat și cântărește 50 de kilograme. Aceasta este mândră de performanța sa, însă recunoaște că duce o luptă continuă pentru a se menține în formă. Deși a reușit să aibă un program alimentar bun, Raluca Bădulescu nu poate rezista ispitelor, mai ales dacă acestea sunt dulci. Vedeta este dependentă de dulciuri și trebuie să aibă mereu grijă să nu exagereze atunci când își satisface poftele culinare.
„Mi se pare că am ajuns la niște kilograme și o siluetă de care sunt foarte mulțumită și că într-adevăr, la înălțimea mea, mă pot califica la categoria fotomodele. Repet, să nu creadă oamenii că mă cred vreo Bella Hadid, mă refer aici strict la dimensiuni.
De menționat că este o luptă continuă, mănânc puțin si des, deși recunosc că mai mănânc dulce din când în când. Mă străduiesc să fiu atentă la ce și cât mănânc, apelez și la suplimente și vitamine, când e cazul. Nelipsite din poșetă îmi sunt fardurile, creionul negru de ochi, rujul nude, un lip gloss și ceva dulce, musai.”, a declarat Raluca Bădulescu, potrivit kanald.ro.
Raluca Bădulescu, ținta criticilor
Deși transformarea Ralucăi Bădulescu este una spectaculoasă și vedeta se simte cât se poate de bine în pielea ei, există mulți cârcotași care o critică. Aceasta a fost acuzată că a exagerat și că a ajuns anorexică și chiar își pune sănătatea în pericol.
Însă, Raluca Bădulescu nu ascultă de gurile rele și spune că acum se simte cel mai bine în pielea ei. Mai mult, vedeta a asigurat pe toată lumea că nu se confruntă cu probleme de sănătate și greutatea pe care o are acum este ideală pentru ea.
„«Ia uite-o pe mumie», m-au asasinat pe social media. «Schelet ambulant», «A murit», «E în coșciug», din astea…«dezgropați-o pe mă-să mare». Eu sunt fericită să fiu așa slabă. Eu sunt mulțumită, mi-am atins idealul în viață.
Dacă sunt slabă, sunt și tânără. Am 50 de kg, când speram asta?! Pe vremuri, aveam 120 și ceva. Am 1,70 m. Nu m-a dezgropat nimeni, sunt vie. Se întâmplă și momente când mănânc. De gătit eu nu gătesc, nu-mi place, îmi plac la nebunie preparatele, dar le face mama … este artist intergalactic, și dacă avem norocul și binecuvântarea unor mâini artistice, de ce să stric eu, Doamne-ferește! ”, a mai spus Raluca Bădulescu.