4 C
București
8 noiembrie 2024
econtext.ro
ACTUAL

RAPORT CAZURI COVID-19: Numărul real al cazurilor de COVID-19 este în Italia de 10-20 de ori mai mare

CAZURI COVID-19. Numărul real al persoanele infectate cu noul coronavirus în Italia este de 10-20 de ori mai mare decât cel al cazurilor confirmate, a declarat joi Stefano Merler, din cadrul fundaţiei Bruno Kessler, care împreună cu Institutul Superior de Sănătate italian (ISS) a întocmit un studiu epidemiologic pe care guvernul de la Roma s-a bazat în elaborarea măsurilor prudente de relaxare a restricţiilor instituite pentru a combate epidemia, relatează joi agenţia EFE.

”În prezent (în Italia) între 3% şi 4% din populaţie poate fi infectată, adică aproximativ patru milioane de persoane”, a spus Merler la o conferinţă de presă organizată săptămânal de ISS, în timp ce numărul cazurilor de COVID-19 testate şi confirmate în această ţară este de 203.591.

CAZURI COVID-19. În urma analizelor din studiul care cuprinde această estimare guvernul condus de Giuseppe Conte a elaborat un plan de relaxare a măsurilor de izolare care va fi aplicat începând din 4 mai. Vor fi reluate activităţile industriale, astfel că aproximativ 4,5 milioane de angajaţi vor reveni la lucru, dar vor fi menţinute restricţiile privind circulaţia persoanelor şi încă nu se deschid magazinele mari, restaurantele şi restul sectorului serviciilor.

Scoli inchise

Tot în urma evaluării din acest raport executivul de la Roma a decis ca şcolile să rămână închise până în septembrie. Conform studiului, în cazul unei redeschideri a şcolilor, ”rata R” (termenul epidemiologic ce arată câte persoane infectează un pacient), care în prezent este sub 1 va creşte la circa 1,3 în toate regiunile Italiei.

CAZURI COVID-19. La rândul său, directoul ISS, Silvio Brusaferro, a atenţionat că ”încă ne aflăm în mijlocul epidemiei şi virusul circulă, chiar dacă a scăzut numărul cazurilor şi cel al bolnavilor la terapie intensivă”. Acesta a mai spus că Italia este încă ”foarte departe” de aşa-numita ”imunitate de grup”, despre care estimează că s-ar putea produce numai dacă procentul populaţiei infectate ajunge la circa 60%

Related posts

Marcel Ciolacu șterge pe jos cu Țarul de Kremlin! ”Înțeleg manipularea pe care o face dictatorul. Agresorul acestui război este Vladimir Putin”

econtext

Când vine primăvara. Prognoza meteo până la sfârșitul lunii

econtext

Anunțul momentului despre recalcularea pensiilor! Este răsturnare totală de situație în România

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More