26.5 C
București
10 octombrie 2024
econtext.ro
BANII NOȘTRI

VIN SCUMPIRILE! COTAR: Fără subvenţii, preţul biletului pentru călători după 15 mai

VIN SCUMPIRILE. Restricţiile impuse de autorităţi după data de 15 mai în domeniul transportului de persoane vor genera creşteri substanţiale ale costurilor transportatorilor, care ar putea avea ca efect triplarea preţului biletelor pentru călători, în lipsa unor subvenţii de la stat, se menţionează într-un comunicat remis luni de Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR).

„Restricţiile impuse de autorităţi (după 15 mai, n.r.) vor genera creşteri substanţiale ale costurilor, care nu pot fi suportate de transportatori decât cu riscul falimentului. O astfel de situaţie ar genera haos în România, pentru că nu ar mai funcţiona transportul interjudeţean, judeţean”, se precizează în comunicatul COTAR.

VIN SCUMPIRILE. Astfel, regulile de distanţare pe care le propune Guvernul pentru perioada de după 15 mai creează mai multe probleme transportatorilor de persoane, care deja au probleme financiare după două luni de carantină, susţine organizaţia.

„Deşi s-a calculat înjumătăţirea capacităţii de transport, situaţia reală arată că microbuzele şi autocarele şi-ar scădea capacitatea cu două treimi, pentru că banchetele cu două locuri vor putea fi ocupate de o singură persoană, iar dacă se va impune lăsarea unui rând liber, se vor pierde câte trei sau patru locuri pe fiecare rând. Astfel, distanţarea persoanelor, conform regulilor impuse de pandemie, ar însemna scăderea încasărilor cu două treimi, pentru care transportatorii de persoane au nevoie de sprijin financiar”, se menţionează în comunicatul COTAR.

Preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România, Vasile Ştefănescu, a atras atenţia că noile măsuri impuse de Guvern pot face ca preţul biletului pentru călători să crească de trei ori, în lipsa subvenţiilor statului.

Preţul biletului. „Un autocar sau un microbuz nu va circula la jumătate din capacitate, ci se vor elimina cel puţin două treimi din locuri, pentru că nu vor putea călători două persoane pe aceeaşi banchetă cu două locuri, iar distanţa între scaune va trebui să fie cea reglementată, adică patru scaune vor rămâne libere, din două în două rânduri, nu două scaune. În plus, nu s-a luat în calcul costul transportului. Dacă firmele ar trebui să se descurce singure în această situaţie, ar însemna să plătească diferenţa călătorii, adică s-ar ajunge la dublarea sau chiar triplarea preţului unui bilet”, a afirmat Ştefănescu.

Transportatorii avertizează că noile măsuri vor avea ca efect fie înjumătăţirea volumului de călători transportaţi, fie creşterea de către firmele de transport a numărului de autocare şi microbuze.

VIN SCUMPIRILE. „Astfel, parcurile auto ale firmelor ar trebui să se tripleze, iar firmele nu au capacitatea de a finanţa această investiţie uriaşă, mai ales în condiţiile actuale, când abia îşi mai pot plăti ratele la leasing, pentru microbuzele şi autocarele achiziţionate înainte de ‘lockdown’. Este nevoie şi de o modificare legislativă, astfel încât să poată circula mai multe maşini în acelaşi timp, pentru a prelua toţi călătorii, sau pentru schimbarea orarelor. Situaţia nu se poate rezolva prin organizarea de noi licitaţii, pe care să le câştige alte firme, decât dacă statul plăteşte subvenţii pentru toate locurile care trebuie să fie lăsate libere în autocarele şi microbuzele obligate să respecte restricţiile de distanţare. Statul ar putea să nu plătească subvenţii, dacă ar tripla parcurile auto ale transportatorilor, asigurând microbuzele şi autocarele suplimentare, dar şi salariile şoferilor de care va fi nevoie suplimentar”, se menţionează în comunicatul COTAR.

Organizaţia solicită înlocuirea noilor măsuri anunţate în domeniul transportului de persoane cu un set de măsuri mai permisive.

„Credem că situaţia s-ar putea rezolva prin impunerea unor măsuri clare de protecţie: măşti medicale pentru toţi călătorii şi pentru personalul firmelor de transport, măsuri suplimentare de igienă, dezinfectarea suprafeţelor. În cazul microbuzelor şi al autocarelor se urcau şi înainte călătorii doar prin faţă. Din această măsură propusă de guvern ne putem da seama că echipa care a lucrat la acest document s-a orientat strict în funcţie de autobuzele STB, neavând în vedere nici măcar autobuzele din alte oraşe mari ale ţării, unde urcarea se face tot prin faţă, la fel ca în cazul autocarelor şi microbuzelor. Coborârea prin spate arată, de asemenea, că echipa care a făcut propunerile nu cunoaşte situaţia reală a unui mijloc de transport în comun, care are, chiar şi în cazul autobuzelor STB, cale de acces la mijloc, iar deplasarea călătorilor din faţă spre spate, pentru coborâre este şi inutilă şi nocivă, dacă luăm în considerare posibilitatea de contaminare, prin contactul cu un număr mai mare de persoane”, se precizează în comunicatul INS.

VIN SCUMPIRILE. De asemenea, organizaţia transportatorilor consideră că noile restricţii vor încuraja activitatea ilegală de transport rutier de persoane.

” (…) vor exista probleme şi cu fluxurile de călători care nu pot fi preluate cu acelaşi număr de autocare şi microbuze, dar care vor circula la capacitate diminuată cu mai mult de jumătate. Această situaţie ar readuce în actualitate fenomenul pirateriei – sau ‘ia-mă nene’ -, astfel încât ne vom întoarce înapoi în timp, cu 30 de ani. Nu ar trebui să uităm că fenomenul ‘ia-mă nene’ a stat la baza cazului Caracal, iar numărul victimelor transportatorilor clandestini este mult mai mare, în statisticile Poliţiei”, avertizează COTAR.

Related posts

Dispar complet banii cash? Ce se întâmplă cu numerarul. Fenomenul nu poate fi oprit

econtext

Sistemul național de pensii, în pragul de colaps. Ce se va întâmpla în România

econtext

Cât de bogați sunt ROMÂNII: .avuția medie este de circa 20.000 lei. Restul averii e pe CAIET

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More