25.6 C
București
3 octombrie 2024
econtext.ro
ȘTIRI

De ce se acorda greu fondurile europene? In unele ministere, angajatii care verifica dosarele se numara pe degete!

A devenit aproape un cliseu sa spunem ca absorbtia fondurilor europene este un proces anevoios in Romania. Sunt criticate toate etapele unui proiect, de la erorile din depunerea dosarului pana la perioada uriasa de acordare a finantarii europene.

Una din zonele cele mai criticate, unde se impotmolesc multe cereri de finantare, o reprezinta ministerele, care ar trebui sa decida asupra avizarii acestor cereri.

Bineinteles, au aparut mai multe explicatii, fie coruptia din sistem, fie nepriceperea angajatilor, fie nepasarea bugetarilor, etc. O alta explicatie ar fi numarul redus de angajati care lucreaza la astfel de programe, care se ocupa de verificarea dosarelor prin care se cer fonduri europene.

Totusi, aceasta explicatie este privita, de multe ori, cu neincredere, majoritatea oamenilor inclinand catre oricare din celelalte explicatii sau catre una diferita. Si, totusi, intrebarea persista: cati angajati se ocupa de aceste dosare in fiecare minister? Ar putea fi aici veriga slaba a circuitului fondurilor europene?

Un numar foarte scazut al celor care verifica dosarele privind finantarile europene

Econtext.ro a realizat un reportaj referitor la acest subiect si a descoperit un adevar uluitor: numarul ofiterilor care verifica dosarele depuse pentru obtinerea de fonduri europene este covarsitor de mic! Covarsitor!

De exemplu, la un minister sunt depuse peste 1.500 de dosare referitoare la cereri de finantare prin programe europene. Stiti care este numarul angajatilor care verifica aceste dosare? Care trebuie sa se uite peste fiecare detaliu, sa vada daca fiecare rubrica a fost corect completata? Sase! Da, sase angajati! Sase persoane care verifica fiecare amanunt din fiecare dosar!

Si nu este singurul minister cu o forta de munca la fel de ‘impresionanta’. Mai sunt si altele, cu 12-14 angajati si cu mii de dosare ce trebuie analizate punct cu punct. Si atunci, cum sa nu intarzie aceste finantari luni intregi?

Nu neg, exista si ministere unde numarul celor care se ocupa de fonduri europene este cu mult mai mare, dar, din nefericire, sunt si zone unde numarul acestora este extrem de limitat. Si asta conduce la intarzieri enorme!

Tocmai din acest motiv, Guvernul se gandeste sa deblocheze angajarile si sa mareasca volumul celor care se ocupa de domeniul fondurilor europene. Sa speram ca o va face cat mai rapid, caci absorbtia fondurilor europene este vitala pentru economia Romaniei.

Consultanta gratuita pentru somerii care vor sa faca o afacere cu fonduri europene

O propunere, pe care am sustinut-o mai demult si pe care o repet la nesfarsit este ca ministerele sa vina si mai mult in sprijinirea celor care doresc sa obtina bani europeni. Cel putin in sprijinul unora dintre acestia. De exemplu, Guvernul ar putea asigura asistenta gratuita in elaborarea proiectelor europene pentru someri. S-ar diminua astfel si volumul intermediarilor, care incaseaza de multe ori comisioane uriase.

https://econtext.ro/economie/fonduri-ue/de-ce-se-acorda-greu-fondurile-europene-in-unele-ministere-angajatii-care-verifica-dosarele-se-numara-pe-degete.html

Related posts

SUA acuză Rusia că utilizează rachete nord-coreene în Ucraina. Moscova neagă acuzațiile

econtext

BELGIA SI GERMANIA, tarile europene cu cele mai multe oferte de munca. TOPUL statelor europene in care se fac cele mai multe angajari

Asaftei Bogdan

Șeful Informațiilor Rusiei: „Franța are 2.000 de soldați pentru Ucraina”. O parte va sta în România

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More