17.1 C
București
27 aprilie 2024
econtext.ro
ACTUAL Recomandate ȘTIRI

Protest în Piața Victoriei al cadrelor militare și polițiștilor!

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD) şi Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual organizează, vineri, un miting de protest în Piaţa Victoriei, precum şi un marş care va avea ca punct final Ministerul Justiţiei, conform realitatea.net.

Acţiunea va avea loc în intervalul orar 10:30 – 16:00, iar programul va cuprinde opriri pe traseul: Piaţa Romană (obiectiv – Ministerul Muncii, cu staţionare şi în fata Ministerului Afacerilor Interne) – Universitate – Piaţa Unirii (obiective – Ministerul Finanţelor şi Ministerul Justiţiei) şi retur, relatează Agerpres.

Solicitările demonstranţilor (poliţişti, rezervişti şi civili) vizează următoarele aspecte:

– aplicarea imediată a Legii Salarizării 153/2017, în integralitatea sa şi în forma promulgată, la toate structurile din Sistemul de Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională (SAOPSN), dar şi pentru toate categoriile socio-profesionale civile;

– aplicarea imediată, în integralitatea sa, aşa cum a fost promulgată, a Legii Pensiilor Militare de Stat nr.223/2015;

-excluderea rezerviştilor atât din PNRR, cât şi din Proiectul Legii Pensiilor de Serviciu, pentru a da posibilitatea măririi pensiilor civile în cadrul procentului de 9,4% din PIB;

– aplicarea Legii 127/2019 tuturor pensionarilor civili; acordarea la salarii şi la pensii a sporului de MApN, MAI, SRI etc., tuturor civililor din structurile SAOPSN care au aceleaşi obligaţii, riscuri şi privaţiuni ca şi cadrele militare/de poliţie;

– respectarea statutelor militarilor, politiştilor, ceferiştilor si ale altor categorii socio-profesionale, cu toate prevederile privind drepturile specifice câştigate; renunţarea la lichidarea industriei de Apărare, prin vânzarea, la licitaţie, a acţiunilor, dar şi redeschiderea fabricilor de pulberi şi de muniţii; renunţarea la preconizata tripla impozitare a pensiilor.

Related posts

Zelenski, prima reacție despre bucățile de dronă găsite în România: „Gândiţi-vă ce s-ar fi întâmplat dacă Putin ar fi reuşit”

econtext

Politician român, condamnat pentru o alcoolemie record la volan. Decizia este definitivă

econtext

Suedia, aproape de NATO. Erdogan promite că va transmite parlamentului spre ratificare protocolul de aderare

econtext

Leave a Comment

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More