8.9 C
București
26 aprilie 2024
econtext.ro
ACTUAL Recomandate

Ada Dumitru de la Survivor, foarte apropiată de Bebe Cotimanis! Ce îi leagă, de fapt, pe cei doi?

Ada Dumitru, una dintre Faimoasele de la ”Survivor România 2023”, are o activitate bogată în teatrul românesc și a colaborat și cu regizori străini. Deși nu a mai participat niciodată la un show de televiziune, actrița a spus da fără să ezite provocării din jungla Dominicană, potrivit click.ro.

Parcursul profesional impresionant al Adei Dumitru

În 2017, Ada a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L. Caragiale”, București. Doi ani mai târziu, a urmat atelierul de creație de personaj condus de Susan Batson, care a fost profesoara de actorie a lui Nicole Kidman, la Berlin. În prezent, este actriță la Teatrul Alexandru Davila din Pitești.

Mai mult de atât, concurenta de la Survivor 2023 a colaborat și cu regizori străini și a jucat în serialele de televiziune „Three Knee Deep” și „The Pact”, iar aproape jumătate de an a fost asistentă de regie pentru Tim Burton, care a regizat serialul „Wednesday” și a jucat în serialul „La Oraș”, interpretând rolul lui Britney.

Însă, debutul în actorie s-a petrecut pe când concurenta de la Survivor avea doar 15 ani şi a primit un rol principal într-un serial poliţist. Aceasta juca alături de james Marshall, cel care a jucat în Twin Peaks.

Cum a ajuns faimoasa să fie actriță
Actrița a povestit întâmplarea incredibilă care a făcut-o să-și clădească o carieră în actorie. „Se făcea că aveam 7 ani şi eram cu părinţii mei la Costineşti. Îmi plăcea mult să mă dau cu banana pe mare. M-am dat cu banana şi după una din căzături m-am uitat în apă şi am văzut mii de meduze sclipitoare care se aliniaseră scriind “Pasiunea ta pentru actorie începe ACUM”. Chiar era scris cu caps lock “ACUM”. True story”, a povestit Ada Dumitru.

Cine este faimosul tată al Adei Dumitru

Pe lângă actorie, concurentei de la Survivor 2023 îi place sportul. Printre pasiunile ei se numără călăria, boxul, cascadorie fil, dar și sporturile extreme, preucum enduro, extreme ski, bungee, free jumps, wake boarding și fly boarding.

Mama Adei Dumitru este Iulia Dumitru, care are o relație de ani de zile cu actorul Bebe Cotimanis. Ada Dumitru are o relație de prietenie cu celebrul actor, dar și una de tată-fiică.

Ce a declarant Faimoasa înainte de plece spre jungle Dominicană

Ada are o încredere incredibilă în ea și, încă de dinainte de a ajunge în jungla Dominicană, a declarat că are un as în mânecă ce speră să o ajute să câștige această competiție. „Voi fi o zeiță a foametei în Dominicană. Pot să nu mănânc o zi întreagă. Mie îmi place slănina. Mănânc în fiecare zi slănină, e o adicție a mea”, a conchis fiica lui Bebe Cotimanis.

Cu toate acestea, Ada Dumitru a recunoscut că o să aibă lucruri care o să-i lipsească cât timp va fi departe de casă. „Nu prea am frici, dar poate le descopăr. O să-mi lipsească foarte mult familia, slănina ( pe care o consumă în fiecare zi) și pisica mea Mărioara”, a spus Ada.

Related posts

Ursula von der Leyen rămâne fără rival: acesta ar putea fi mandatul 2.0 al „hiperliderului” UE

econtext

Meteorologii ANM anunță, iarnă în plină primăvară în România. Ploi, ninsori, temperaturi scăzute la final de martie

econtext

Răzvan Cuc, falsificator notoriu! Candidatul PSD a ascuns 8 apartamente în declarația de avere

Avramescu Radu

Leave a Comment

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More