20.3 C
București
27 aprilie 2024
econtext.ro
ȘTIRI

De ce s-a speriat liderul Hezbollah și a nu a mai ajutat Hamas împotriva Israelului. Lecția din 2006

De ce s-a speriat liderul Hezbollah și a nu a mai ajutat Hamas împotriva Israelului. De când a izbucnit războiul din Gaza, au existat temeri că Hezbollah, o forță militară considerabilă susținută de Iran, ar putea deschide al doilea front de-a lungul graniței Liban-Israel.

De ce s-a speriat liderul Hezbollah și a nu a mai ajutat Hamas împotriva Israelului. Hassan Nasrallah, liderul Hezbollah, a decis să amâne un al doilea conflict major cu Israelul, după războiul din 2006.

Născut la 31 august 1960, Nasrallah este un cleric și lider politic musulman libanez, care ocupă funcția de al treilea secretar general al Hezbollah de când predecesorul său, Abbas al-Musawi, a fost asasinat de armata israeliană în februarie 1992.

De ce s-a speriat liderul Hezbollah și a nu a mai ajutat Hamas împotriva Israelului

Hezbollah a fost înființată în 1982 și a reunit o varietate de grupuri șiite libaneze într-o organizație unificată pentru a rezista ocupației israeliene din sudul Libanului. Nasrallah s-a alăturat Hezbollah după invazia israeliană a Libanului din 1982, iar în 1989, s-a dus la Qom, Iran, unde și-a continuat studiile religioase.

În 1991, Nasrallah s-a întors în Liban, iar un an mai târziu a devenit liderul organizației Hezbollah.

În timpul conducerii lui Nasrallah, Hezbollah a achiziționat rachete cu o rază de acțiune mai mare, ceea ce i-a permis să lovească nordul Israelului, ca „răspuns” la ocupația israeliană a sudului Libanului.

În 1993, s-a ajuns la un acord prin care Israelul a pus capăt atacurilor din Liban și Hezbollah a oprit atacurile asupra nordului Israelului.

În 2000, premierul israelian Ehud Barak a retras forțele israeliene din Liban. După retragerea israeliană, armata Libanului de Sud, care a fost susținută de Israel, a fost rapid depășită de Hezbollah.

Nasrallah a fost creditat în Liban și în lumea arabă ca eliberator al sudului Libanului, ceea ce a ajutat la ocuparea unei poziții politice a organizației Hezbollah în Liban.

Dar, în timpul mandatului său, Hezbollah a fost desemnat ca organizație teroristă, în principal de SUA, după atentate cu bombă ce au ucis soldați americani dintr-o bază din Beirut, apoi s-au alăturat acestei decizii și alte națiuni, inclusiv Uniunea Europeană.

Răpirea unor soldați israelieni a dus la războiul din 2006. Nasrallah a regretat acțiunea

Conflictele dintre Hezbollah și Israel nu s-au încheiat. Au existat întotdeauna operațiuni de comando și de-o parte și de alta. În 2006, în urma unei ambuscade a Hezbollah pe teritoriul israelian, au fost uciși trei soldați israelieni, iar doi au fost răpiți.

Așa a început războiul din Liban din 2006. În timpul războiului, bombardamentele israeliene care căutau ținte Hezbollah au provocat daune în multe părți din Beirut, în special în Beirutul de Sud, în mare parte șiit, controlat de Hezbollah.

Nasrallah s-a ales cu critici intense din partea țărilor arabe, inclusiv Iordania, Egipt și Arabia Saudită, care l-au avertizat că târăște regiunea „într-un aventurism ce nu servește intereselor arabe”, iar prințul saudit Saud Al-Faisal, ministru de Externe atunci, a calificat atacurile Hezbollah „neașteptate, nepotrivite, iresponsabile”.

După încheierea războiului, Nasrallah și-a răscumpărat greșeala față de libanezii din sud, care au suferit cel mai mult, prin sume imense de bani. Hezbollah a distribuit tuturor cetățenilor afectați de războiul din Beirut și din sud dolari primiți din Iran, transportați la Beirut prin Siria și distribuiți prin rețelele de militanți.

Oricine a dovedit că i-a fost avariată casa în timpul războiului a primit 12.000 de dolari, o sumă imensă pentru populația săracă.

Într-un interviu acordat unui post de televiziune din Liban, Nasrallah a spus că nu ar fi ordonat capturarea soldaților israelieni dacă ar fi știut că va duce la un astfel de război.

„Nu credeam, nici măcar unu la sută, că va duce la un război de asemenea amploare. Dacă aș fi știut la 11 iulie că operațiunea ar duce la un asemenea razboi, aș fi făcut-o? Spun nu, absolut nu”.

Hezbollah are acum 150.000 de rachete

Hezbollah s-a înarmat în mod constant de la războiul cu Israelul. În 2017, Guvernul israelian era înștiințat că Hezbollah avea un arsenal de 150.000 de rachete staționate la granița cu Libanul și o armată de 100.000 de soldați, după cum a declarat liderul grupării. Unii o estimează la 50.000 de soldați, dintre care 20.000 foarte bine antrenați.

Unele dintre rachete erau capabile să ajungă adânc pe teritoriul Israelului. Totodată, avea și drone.

„Acesta este doar o parte din capacitățile noastre”, declara Nasrallah.

Oficialii și analiștii militari israelieni au atras, de asemenea, atenția asupra experienței și armamentului pe care grupul le-a câștigat din implicarea a mii de luptători ai săi în războiul din Siria, unde luptă de partea lui Bashar al-Assad.

Hezbollah este acum un inamic de luat în considerare și îngrijorarea la nivel internațional că s-ar putea implica în conflictul din Gaza de partea Hamas era justificată.

Însă Nasrallah, poate și cu greșeala din 2006 în minte, a dat înapoi acum, spunând că masacrul comis de Hamas în Israel la 7 octombrie a fost „o operațiune 100% palestiniană, decisă de liderii lor și ascunsă de frații aliați”.

Însă, pentru a nu fi socotit un „trădător de cauză”, a precizat că „Axa rezistenței” (milițiile sponsorizate de Iran în Liban, Irak, Siria, Yemen) merge înainte și că „oricine dorește să prevină un război regional, trebuie să oprească rapid războiul din Fâșia Gaza”.

Nasrallah a declarat că „toate opțiunile de pe frontul libanez sunt deschise, Hezbollah este pregătită pentru toate posibilitățile și nu se sperie de desfășurarea de nave de război de către SUA în regiune”.

El a lăsat să se înțeleagă că „escaladarea în continuare pe frontul libanez este o posibilitate reală” și că o astfel de dezvoltare depinde de acțiunile israeliene în Gaza.

„Voi, americanii, puteți opri agresiunea împotriva Gazei pentru că este agresiunea voastră. Cine vrea să prevină un război regional, iar eu vorbesc cu americanii, trebuie să oprească rapid agresiunea asupra Gazei”, a spus Nasrallah.

Israelul se opune încetării temporare a focului

Negocieri pentru o încetare a focului pentru a da posibilitatea să fie ajutați civilii din Gaza există și sunt intense, dar premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins presiunile internaționale.

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a cerut Israelului să facă mai mult pentru a proteja civilii prinși în focul încrucișat al luptei împotriva Hamas.

Blinken s-a întâlnit cu membri ai Guvernului israelian, inclusiv cu Netanyahu și președintele Isaac Herzog, în cea mai recentă vizită în țară de la începutul războiului și a participat la o întâlnire extinsă cu Cabinetul de război al Israelului pentru a discuta despre strategia de a stopa extinderea conflictului, ridicând problema încetării temporare a focului.

Netanyahu a spus că o astfel de pauză este puțin probabilă.

„Israelul refuză o încetare temporară a focului care nu include eliberarea ostaticilor noștri”, a spus el după întâlnirea cu Blinken.

„Israelul nu permite intrarea combustibilului în Fâșia Gaza și se opune transferului de bani acolo”.

Într-o întâlnire cu Blinken la Tel Aviv, ministrul Apărării al Israelului, Ioav Gallant, a afirmat că este un acord în unanimitate în Cabinetul de război că nu va exista încetarea focului în Fâșia Gaza până când ostaticii israelieni nu vor fi returnați.

Related posts

Atac cu drone ucrainene la o bază aeriană din Rusia, unde se află bombardierele strategice Tu-160

econtext

Europa riscă să intre în recesiune

econtext

100 de soldați Hamas, îmbrăcați doar lenjerie, s-au predat. Israelul elimină încă un lider terorist

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More