8.6 C
București
27 aprilie 2024
econtext.ro
ACTUAL

ALEGERI FĂRĂ MITĂ ELECTORALĂ! O inițiativă civică pornită de la Câmpina

Alegeri fără mită electorală!

Suntem într-un an electoral încărcat. Românii își aleg în 2024 primarii, consilierii locali și județeni, europarlamentarii, președintele și un nou Parlament. Din acest motiv, o asociație civică din Câmpina (județul Prahova) vrea să-și informeze conlocuitorii despre riscurile mitei electorale. Mai mult decât atât, oamenii care se vor implica activ în deconspirarea tentativelor de mită electorală vor fi recompensați.

Reprezentanții Asociației Câmpina Curată au anunțat miercuri, 27 martie, demararea unei campanii de conștientizare a riscului pe care îl reprezintă primirea de bani în scopuri electorale. Ei au realizat un pliant cu o poveste în benzi desenate care, conform asociației, prezintă ”povești mai mult sau mai puțin ipotetice de mită electorală”.

Prin această campanie, Asociația Câmpina Curată anunță oferirea de recompense în valoare de 3000 de lei celor care prezintă dovezi și denunță orice încercare de fraudare a alegerilor.

Iată comunicatul de presă al Asociației Câmpina Curată:

Votul este exprimarea opiniei cetățenilor în legătură cu alegerea reprezentanților lor în organele de conducere. Acest drept constituțional, deși este opțional, ar trebui să reprezinte o datorie civică față de noi înșine în primul rând, dar și față de membrii familiilor noastre și a comunității din care facem parte.

În contextul unui an electoral 2024 foarte complicat, Asociația Câmpina Curată își propune să aducă la cunoștința cetățenilor municipiului nostru că de integritatea alegerilor din data de 9 iunie depinde liniștea și dezvoltarea micii noastre comunități, greu încercată în ultimii 4 ani de lipsa de verticalitate a conducătorilor aleși în anul 2020. Alegerea acestora s-a făcută în mare parte datorită neimplicării în procesul electoral a unei bune părți din persoanele cu drept de vot din municipiul nostru, dar și prin implicarea excesivă și coruptivă a cadidaților fără scupule, cu obiective clare de fraudare.

Avem bănuieli legitime să suspectăm că, în timpul procesului electoral din anul 2020, mai multe sume de bani au fost oferite unor cetățeni din municipiul Câmpina de reprezentanți ai anumitor candidați, care au înțeles să convingă oamenii, cumpărându-le voturile.

Suspiciunile noastre sunt rezonabile, venind din surse credibile, prin intermediul cărora s-a aflat că plasarea acestor sume de bani s-ar făcut prin unele persoane cu notorietate în rândul populației, care aparent nu prezentau vreun risc moral al acestor acțiuni.

Pentru a descuraja această practică, folosită destul de des din păcate în actul electoral din România, Asociația Câmpina Curată demarează de astăzi o campanie de conștientizare a riscurilor pe care banii oferiți ca mită electorală îi pot avea asupra viitorului nostru.

În acest sens, am realizat un pliant cu o mică poveste mai mult sau mai puțin ipotetică, menită să ne facă mai atenți la ce se întâmplă în jurul nostru în timpul alegerilor. Deși pare că a devenit cumva o normalitate, acest tip de comportament nu trebuie să ne definească.

Invităm astfel cetățenii municipiului Câmpina să spună STOP MITEI ELECTORALE atunci când se întâlnesc cu ea și să se IMPLICE PENTRU UN VOT CORECT, prin raportarea acesteia organelor competente. De asemenea, Asociația Câmpina Curată va oferi recompense celor care denunță practici de acest gen, la alegerile din 2024.

Orice tip de alegere trebuie să fie un act democratic voluntar!

Comunicatul este semnat de președintele Asociației Câmpina Curată, Sebastian Ștefănoiu.

Related posts

Rusia, noi acuzații la adresa Chișinăului. Agresorul Putin se vrea negociator al păcii în Transnistria

econtext

Bucăți dintr-o dronă similară celor folosite de armata rusă, descoperite în România. Forțele MApN, în alertă

econtext

Topul lipsei de educatie. Care sunt tarile din UE unde putini oameni au mai mult de opt clase. Vezi cati romani nu au nici macar liceul

Asaftei Bogdan

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More